COMPETITIA DINTRE NOI - o iluzie a suferintei interioare

Ti se intampla in relatia cu vreun coleg de serviciu, prieten sau chiar vecin sa simti ca ai tendinta de multe ori sa faci astfel incat sa realizezi ceva mai mult sau mai bine decat el? Ii urmaresti reusitele lui si incerci mereu sa-l depasesti? Sau poate ai observat acest lucru de ceva timp, dar ai sentimentul ca parca nu te poti opri? Care este efectul asupra relatiei tale cu persoana respectiva sau chiar asupra propriei tale persoane?

Daca te afecteaza si vrei sa aduci o schimbare pozitiva in viata ta, in acest sens, poti incerca pentru inceput sa intelegi de unde iti vine aceasta tendinta. Este posibil sa existe multe motive pentru care procedezi astfel, insa de multe ori una din sursele cel mai des intalnite se afla in copilarie, in relatia  cu parintii sau cu unul din parinti. Daca atunci cand ai fost copil te-ai straduit sa-ti multumesti parintii si sa demonstrezi si tu ca poti, pentru a le castiga aprecierea, increderea sau chiar iubirea, asa cum vedeai ca le primesc altii de la ei, acest obicei creat s-a putut mentine cu fidelitate pana azi. Mai ales, daca ai simtit adesea in copilarie ca fratele sau sora ta primea mai mult din toate acestea din partea parintilor decat tine. Astfel, si relatia dintre frati e posibil sa fie deteriorata, caci se poate naste cu usurinta invidia, furia si chiar ura in urma unor situatii de acest gen. Unii nici nu pot sta de vorba unul cu altul sau nu pot lucra ceva impreuna, fara sa apara certuri sau conflicte. Alti frati se evita si nici nu isi vorbesc.

In multe cazuri, mai ales cand efectul rezultat afecteaza foarte mult persoana si relatiile sale din prezent, un proces terapeutic poate fi de un real ajutor. Insa, daca dificultatea nu este atat de mare, iar relatia actuala cu fratele sau sora ta este cat de cat buna (chiar daca mai poate fi imbunatatita), poti incerca sa-i vorbesti deschis daca este si el dispus sa te asculte, despre suferinta ta de cand amandoi erati copii, despre ce simteai tu in diverse situatii (cat de mult te straduiai sa arati ca esti si tu bun, ca meriti si tu sa fii apreciat si iubit), cat si felul in care aceasta iti afecteaza viata si relatiile din prezent. Astfel, este posibil ca si fratele sau sora ta sa se deschida mai mult si sa afli unele lucruri pe care nici nu ai banuit ca le-a simtit si el sau ea vreodata. Puteti de asemenea incepe sa faceti impreuna diverse activitati, cum ar fi o plimbare, o prajitura sau un desen si usor usor sa regasiti fiecare dintre voi drumul unul catre sufletul celuilalt si sa va apropiati mai mult.

Desigur, le poti impartasi despre toate aceste lucruri daca simti nevoia si parintilor tai, insa este bine venit ceva lucru interior cu tine insuti inainte si o pregatire prealabila, in caz contrar risti sa transformi discutia intr-o cearta sau intr-un cumul de reprosuri, ceea ce nu foloseste niciunuia dintre voi.  Oricum, chiar si daca ajungi sa ii vorbesti parintelui tau foarte calm si linistit despre ce te-a durut in copilarie, e nevoie sa ai in vedere si sa iti asumi dinainte faptul ca este greu pentru orice parinte sa auda ca i-a pricinuit suferinta propriului copil, chiar daca el a avut atunci cele mai bune intentii. Parintele poate simti sentimente de vinovatie, furie, tristete sau altele, ce il pot determina sa aiba diverse reactii, si va avea nevoie de timp sa integreze ceea ce ii spui. Insa, daca reusesti sa intelegi si sa accepti ca el a facut tot ce a crezut si a putut mai bine la momentul acela pentru tine, ca a avut si el propriile suferinte care l-au determinat sa faca lucrurile in felul acela, poti deschide zorii unei relatii mai deschise si mai frumoase cu mama sau tatal tau.

E foarte important insa sa faci toate acestea cu smerenie, sa ramai pe locul tau de copil, sa nu te lasi prada tentatiei de a considera sau a simti ca esti mai sus sau mai bun decat parintele tau, mai superior, pentru ca el nu a putut face mai mult atunci. Este foarte posibil ca tu, daca ai fi trait experientele lui sa fi procedat exact la fel cu copiii tai. Ca relatia dintre voi sa infloreasca e nevoie sa poti fi recunoscator pentru puterea pe care a avut-o de a rezista si a trece prin provocarile vietii sale, pentru ca astfel a ajuns viata pana la tine. Datorita mamei si tatalui tau existi azi - tu, cat si copiii si nepotii tai (daca ii ai).

Daca te deschizi si lasi durerea  interioara sa iasa din tine pentru a face loc pentru ceva mai frumos, care sa-ti aduca mai multa bucurie in viata, daca usor usor reusesti  sa te reapropii cu sufletul de parintii si de fratii tai, poti sa observi in timp ca si nevoia de a face sau a fi mai bun decat colegul sau prietenul tau incepe sa se atenueze si creezi relatii mai bune si mai apropiate cu cei din jur.

Caci noi toti nu suntem in nici o competitie cu adevarat, este doar iluzia suferintei noastre din interior, iar daca ne oprim din a mai concura unii cu altii putem fi mult mai impacati si mai fericiti, ne putem regasi linistea, pacea si bucuria de a trai si de a fi impreuna!

Cu mult drag si deschidere catre oameni,

Alina Florea

Psihoterapeut Centrul Dianthis

VIATA IN DOI - O ARTA A DANSULUI  IMPREUNA

Cum incepe dansul in doi? Mai intai cineva face primul pas, ia initiativa, iar celalalt accepta sau nu invitatia. Interesant e ca dansul lor continua chiar daca acea persoana refuza, intr-un fel sau altul cei doi continua sa danseze impreuna cat timp sunt intr-o relatie.

Insa, de alegerile pe care le face fiecare depinde cum va fi aceasta experienta in doi. Daca celalalt accepta invitatia pe care partenerul o face si isi da voie sa fie dus cu totul in lumea acestuia, renunta la orice urma de control in relatie si se abandoneaza pur si simplu, poate descoperi parti ale propriei persoane dintre cele mai surprinzatoare, spontane si creative .... se poate bucura cu adevarat de momentul prezent, de sine, de celalalt si de dansul lor impreuna.

Astfel, cei doi se pot conecta mai profund, se pot simti mai bine unul pe altul. Ghidati de increderea pe care si-o ofera reciproc, ei pot conduce acest dans cand unul cand celalalt pe drumul unei vieti frumoase impreuna.

Ce minunat de-ar fi asa simplu, ar spune unii! Nu am spus ca e simplu, dar relatia de cuplu poate fi cea mai mare provocare din viata noastra, sa evoluam .... sa vindecam cat mai mult din fricile noastre de a nu pierde controlul, sa alegem sa renuntam la a ne mai lupta cu partenerul nostru si sa incepem sa descoperim pas cu pas tot ce are el mai  bun si mai frumos, sa avem tot mai multa incredere sa ne lasam in grija sa, in puterea sa, sa ne abandonam cu totul in "bratele" lui, ca abia atunci sa putem afla si cine suntem noi cu adevarat ....

Dar tocmai in asta consta arta de a face dansul nostru minunat impreuna! Cine nu s-a impiedicat macar o data cand  a invatat sa danseze, cine nu si-a calcat partenerul "pe picior" cand au incercat primii pasi, insa cum poate arata un dans la care au lucrat ambii parteneri, in care au pus amandoi toata implicarea, curajul, iubirea si pasiunea? Si mai ales .... cum se poate simti un astfel de dans? Cum s-ar putea descrie asa ceva in cuvinte? "Bucurie", "fericire".... parca tot nu pot cuprinde esenta acelui "dans" impreuna. Este vorba mai degraba despre a simti ca traiesti cu adevarat!

Dansul vostru in doi in ce stadiu este? Tu ce alegi? Ai destul curaj pentru a lua si tu initiativa, chiar daca asta inseamna mai multe renuntari si mai putine frici pentru tine? Ce esti dispus sa lasi in urma sau sa imbunatatesti la tine pentru a putea fi cea mai buna varianta a ta ca "dansator" in doi?

Cu recunostinta pentru toti pasii pe care i-am facut gresit dar din care am invatat sa dansez tot mai bine,

Alina Florea

Psihoterapeut Centrul Dianthis

DIMENSIUNEA TIMPULUI

                 „În prezent stă tot secretul; dacă dai atenţie prezentului, poţi să-l îmbunătăţeşti. Şi dacă îţi îmbunătăţeşti prezentul, tot ce se va întâmpla apoi va fi mai bine”

Paulo Coelho – „Alchimistul”

            Trecând, în timp ce eram studentă, printr-o perioadă în care am decis să mă opresc din tumultosul „zi de zi” şi să mă gândesc la „Ce am făcut azi? Cum a influenţat ce am făcut eu azi pe cei dragi mie?”, am să vă mărturisesc şi vouă ce am descoperit atunci. De ce? Pentru că mie mi-a fost de mare ajutor să fac acest „exerciţiu”, a schimbat viaţa mea şi a familiei mele, şi sper să vă ajute şi pe voi.

Eram într-o grabă continuă, dis de dimineaţă duceam copilul la şcoală, serviciu, clienţi, telefoane, rezolvarea problemelor administrative, cursuri, teme, treburi gospodăreşti şi multe, multe proiecte. De multe ori ajungea să conteze fiecare minut, nu aveam timp să stau nici un pic şi multe din lucruri le făceam din inerţie.

Mi s-a întâmplat chiar să nu-mi dau seama când am străbătut o bună parte din traseu, la volan fiind, pentru că în tot acel timp eu mai rezolvasem o serie de probleme prin telefon. Şi, trecând astfel zilele mi-am dat seama la un moment dat că aproape pierdusem legătura cu mine, pentru că nu aveam timp să stau pur şi simplu să mă gândesc în linişte la mine şi la cei dragi mie, la viaţa noastră împreună. Din păcate, cred că li se întâmplă multor oameni acest lucru, acum, „în secolul vitezei” în care trăim. Astfel, am început să mă întreb „Ce am făcut azi? Cum a influenţat ce am făcut eu azi pe cei dragi mie?” şi am luat pe rând şi mi-am analizat acţiunile. Mi-am dat seama de două lucruri foarte importante: în primul rând, în graba aceea continuă, comunicarea dintre mine şi cei dragi sufletului meu nu mai era una profundă, ci de suprafaţă, din care lipsea atenţia la nevoile şi dorinţele celorlalţi; şi în al doilea rând, mi-am dat seama că majoritatea acţiunilor şi demersurilor pe care le făceam erau pentru viitor, multe din ele pentru atingerea scopurilor pe termen lung, nu pentru prezent. Însă exista riscul, continuând astfel, ca să ajung să ating acele obiective, dar să pierd esenţialul din viaţa mea. Analizând lucrurile în ansamblul lor, am reuşit să văd că eu trăiam mai mult în viitor decât în prezent. Acest lucru m-a ajutat să încep să gândesc şi pentru prezent, să fiu atentă şi să pun mai mult preţ pe tot ce am azi, pe ceea ce pot face pentru noi ca să ne ajute şi să ne facă viaţa mai frumoasă acum, în prezent. Vă mărturisesc că cei apropiaţi mie au simţit din plin schimbarea şi s-au bucurat de ea.

Am început să ne facem mai mult timp pentru a petrece împreună, să fim mai atenţi unii cu alţii, mai afectuoşi, şi ne simţim bine făcând aceste lucruri în continuare, înclinându-ne mai mult către prezent, decât spre viitor.

Scriitorul Gabriel Garcia Marquez spunea: „Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubeşti. De aceea, nu mai aştepta, fă-o azi, întrucât dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua când nu ţi-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrăţişare...”

Aşadar, de cele mai multe ori ne complicăm existenţa încercând să ne regăsim în trecut sau în viitor, dar foarte rar în prezent. Ne-am învăţat să ingnorăm prezentul, să nu trăim în el, ci să aşteptăm ceva mai bun de la viitor, sau să ne regretăm trecutul. Cât despre perioada în care trăim cu toţii, este „secolul vitezei” pentru că noi oamenii facem ca să fie aşa, valorile noastre astăzi sunt altele, uităm să ne îndreptăm atenţia către ceea ce contează cu adevărat pentru noi.

Autor:

Alina Florea

Psiholog Centrul Dianthis