COMPETITIA DINTRE NOI - o iluzie a suferintei interioare

Ti se intampla in relatia cu vreun coleg de serviciu, prieten sau chiar vecin sa simti ca ai tendinta de multe ori sa faci astfel incat sa realizezi ceva mai mult sau mai bine decat el? Ii urmaresti reusitele lui si incerci mereu sa-l depasesti? Sau poate ai observat acest lucru de ceva timp, dar ai sentimentul ca parca nu te poti opri? Care este efectul asupra relatiei tale cu persoana respectiva sau chiar asupra propriei tale persoane?

Daca te afecteaza si vrei sa aduci o schimbare pozitiva in viata ta, in acest sens, poti incerca pentru inceput sa intelegi de unde iti vine aceasta tendinta. Este posibil sa existe multe motive pentru care procedezi astfel, insa de multe ori una din sursele cel mai des intalnite se afla in copilarie, in relatia  cu parintii sau cu unul din parinti. Daca atunci cand ai fost copil te-ai straduit sa-ti multumesti parintii si sa demonstrezi si tu ca poti, pentru a le castiga aprecierea, increderea sau chiar iubirea, asa cum vedeai ca le primesc altii de la ei, acest obicei creat s-a putut mentine cu fidelitate pana azi. Mai ales, daca ai simtit adesea in copilarie ca fratele sau sora ta primea mai mult din toate acestea din partea parintilor decat tine. Astfel, si relatia dintre frati e posibil sa fie deteriorata, caci se poate naste cu usurinta invidia, furia si chiar ura in urma unor situatii de acest gen. Unii nici nu pot sta de vorba unul cu altul sau nu pot lucra ceva impreuna, fara sa apara certuri sau conflicte. Alti frati se evita si nici nu isi vorbesc.

In multe cazuri, mai ales cand efectul rezultat afecteaza foarte mult persoana si relatiile sale din prezent, un proces terapeutic poate fi de un real ajutor. Insa, daca dificultatea nu este atat de mare, iar relatia actuala cu fratele sau sora ta este cat de cat buna (chiar daca mai poate fi imbunatatita), poti incerca sa-i vorbesti deschis daca este si el dispus sa te asculte, despre suferinta ta de cand amandoi erati copii, despre ce simteai tu in diverse situatii (cat de mult te straduiai sa arati ca esti si tu bun, ca meriti si tu sa fii apreciat si iubit), cat si felul in care aceasta iti afecteaza viata si relatiile din prezent. Astfel, este posibil ca si fratele sau sora ta sa se deschida mai mult si sa afli unele lucruri pe care nici nu ai banuit ca le-a simtit si el sau ea vreodata. Puteti de asemenea incepe sa faceti impreuna diverse activitati, cum ar fi o plimbare, o prajitura sau un desen si usor usor sa regasiti fiecare dintre voi drumul unul catre sufletul celuilalt si sa va apropiati mai mult.

Desigur, le poti impartasi despre toate aceste lucruri daca simti nevoia si parintilor tai, insa este bine venit ceva lucru interior cu tine insuti inainte si o pregatire prealabila, in caz contrar risti sa transformi discutia intr-o cearta sau intr-un cumul de reprosuri, ceea ce nu foloseste niciunuia dintre voi.  Oricum, chiar si daca ajungi sa ii vorbesti parintelui tau foarte calm si linistit despre ce te-a durut in copilarie, e nevoie sa ai in vedere si sa iti asumi dinainte faptul ca este greu pentru orice parinte sa auda ca i-a pricinuit suferinta propriului copil, chiar daca el a avut atunci cele mai bune intentii. Parintele poate simti sentimente de vinovatie, furie, tristete sau altele, ce il pot determina sa aiba diverse reactii, si va avea nevoie de timp sa integreze ceea ce ii spui. Insa, daca reusesti sa intelegi si sa accepti ca el a facut tot ce a crezut si a putut mai bine la momentul acela pentru tine, ca a avut si el propriile suferinte care l-au determinat sa faca lucrurile in felul acela, poti deschide zorii unei relatii mai deschise si mai frumoase cu mama sau tatal tau.

E foarte important insa sa faci toate acestea cu smerenie, sa ramai pe locul tau de copil, sa nu te lasi prada tentatiei de a considera sau a simti ca esti mai sus sau mai bun decat parintele tau, mai superior, pentru ca el nu a putut face mai mult atunci. Este foarte posibil ca tu, daca ai fi trait experientele lui sa fi procedat exact la fel cu copiii tai. Ca relatia dintre voi sa infloreasca e nevoie sa poti fi recunoscator pentru puterea pe care a avut-o de a rezista si a trece prin provocarile vietii sale, pentru ca astfel a ajuns viata pana la tine. Datorita mamei si tatalui tau existi azi - tu, cat si copiii si nepotii tai (daca ii ai).

Daca te deschizi si lasi durerea  interioara sa iasa din tine pentru a face loc pentru ceva mai frumos, care sa-ti aduca mai multa bucurie in viata, daca usor usor reusesti  sa te reapropii cu sufletul de parintii si de fratii tai, poti sa observi in timp ca si nevoia de a face sau a fi mai bun decat colegul sau prietenul tau incepe sa se atenueze si creezi relatii mai bune si mai apropiate cu cei din jur.

Caci noi toti nu suntem in nici o competitie cu adevarat, este doar iluzia suferintei noastre din interior, iar daca ne oprim din a mai concura unii cu altii putem fi mult mai impacati si mai fericiti, ne putem regasi linistea, pacea si bucuria de a trai si de a fi impreuna!

Cu mult drag si deschidere catre oameni,

Alina Florea

Psihoterapeut Centrul Dianthis

FRAGMENTAREA  SINELUI

               

Sinele reprezinta  polul pulsional al personalitatii, dupa modelul celor trei instante ale psihicului uman, expus de S. Freud in 1923 (Sinele, Eul si Supra-Eul). Sinele este totdeauna inconstient, fiind izvorul emotional al impulsurilor si dorintelor impulsive, locul reprezentarilor si comportarilor arhaice, al refularilor. Este partea din noi cea mai bine “ascunsa” si poate cea mai intunecata, ce contine multe aspecte carora partea constienta a psihicului nostru nu le-ar putea face fata ….

Fragmentarea sinelui poate aparea in urma unei traume, a unei suferinte puternice pe care o traieste o persoana sau in cazul retraumatizarii, adica trairea unei experiente care reprezinta ca o ancora catre momentul initial in care ai suferit, care iti aminteste de acesta. Fragmentarea sinelui este separarea (uneori chiar constienta) a partii sanatoase din noi insine de partea traumatizata si implica multa frica constienta sau inconstienta. E ca si cum durerea e prea mare pentru a putea fi simtita/ resimtita, ca si cum ti-ar fi foarte frica sa intri in ea si te detasezi pur si simplu de acea parte din tine care e pe punctul de a se afunda intr-o asa mare suferinta.

Ce se intampla dupa aceea? Ti se pare ca poti face fata mai usor vietii de zi cu zi. Poti chiar zambi sau rade cu pofta pentru ca psihicul uman este extrem de creativ in ce priveste construirea sistemelor de autoaparare. Iti poti petrece asa multi ani din viata, pana intr-o zi cand iti dai seama ca ceva nu e in regula cu tine. In cazul fericit, realizezi atunci ca sistemul tau de autoaparare pe care l-ai dezvoltat in urma traumei nu te mai multumeste, nu iti mai este de folos, ci dimpotriva ajunge sa-ti faca rau caci te deconecteaza de tine, cel/ cea care esti cu adevarat. Si incepi sa cauti ceva, dar nu stii nici tu ce anume, ceva care sa te ajute din nou …. Cautarile pot fi inceputul unui nou ciclu din viata ta, in care confuzia, dorintele neimplinite si frustrarile incep “sa se simta” ca acasa. Si isi vor continua cursul pana cand nu vei mai merge pe cai ocolitoare si te vei indrepta chiar catre ceea ce te sperie mai tare, catre tine insuti, pana cand vei ajunge la acea durere adanca din sufletul tau, te vei uita chiar la ea, vei incerca sa o intelegi si sa o accepti exact asa cum este, cum nu ai avut puterea sa o faci pana atunci, vei reintegra inapoi ceea ce lipsea din tine.

Fragmentarea sinelui e o suferinta pe care multi dintre noi o experimentam, insa este atat de profunda incat nici nu ne dam seama ce ne tine pe loc sau de ce simtim si traim anumite stari interioare. Nu va grabiti, dragii mei, sufletului vostru nu puteti sa-i dati un deadline, un termen limita. Acest proces poate sa dureze ani de zile, puteti descoperi piesele din “puzzle-ul” vostru interior una cate una, pana sa ajungeti la final. De fapt, e impropriu spus “final”, caci pentru persoana respectiva va fi ca un nou inceput. Incercati sa dezvoltati in interiorul vostru multa empatie si intelegere pentru voi insiva, nu va mai luptati cu propriile voastre trairi si sentimente si poate va fi un pic mai usor pe aceasta cale….

Drumul catre tine insuti este un drum greu, dar sigur! Cand ajungi la adevarata ta esenta, completa, reintregita, poti simti ca te nasti din nou, ca poti iubi si poti zambi cu adevarat, ca poti fi in sfarsit liber!

Din toata inima pentru cei carora le este de folos,

Alina FLOREA

Psiholog Centrul Dianthis