DARUL DIN TINE

„Binecuvântați sunt cei care pot oferi fără să-și aminteasă și pot primi fără să uite.”

Elisabeth Bibesco

A trecut vremea sărbătorilor de iarnă și totuși eu mă gândesc la daruri. Nu e vorba de acel gen de cadouri pe care uneori nici nu te mai bucuri că le oferi pentru că ai obosit alergând prin magazine după ele și întrebându-te: „oare îi va plăcea?”. Mă gândesc la daruri pe care să le facem mereu, în fiecare zi, când simțim că avem ceva de oferit, când credem că celălat are nevoie să primească ceva (indiferent dacă merită sau nu). Daruri mărunte care nu necesită vreun efort, dar care pot valora foarte mult.

Un dar nu e nevoie să fie ceva material, un obiect, oricât ar fi el de frumos sau valoros. Un dar adevărat și ușor de oferit e acela care vine din suflet, îl oferi cu bucurie și care, prin faptul că l-ai oferit îți aduce împlinire și mulțumire. Poate fi un zâmbet, un gând bun sau o încurajare. Chiar și un umăr pe care un prieten are nevoie să plângă poate fi un mic dar, dacă îl oferi la momentul potrivit. Poate că el nu are nevoie decât să-i acorzi puțină atenție și să-l asculți, să-l lași să vorbească și să-și spună oful.

Este posibil ca ceea ce oferi să ajungă la persoana care primește într-un moment în care simte că nu mai are nicio speranță, nicio bucurie, când crede că tot ce o înconjoară îi este potrivnic. În astfel de clipe micul tău dar poate deveni ceva extrem de valoros, o mică rază plăpândă se poate transforma într-o lumină strălucitoare care dă acelei ființe puterea să continue, să meargă mai departe.

Poate nu vei ști niciodată dacă și în ce fel a fost de folos ceea ce ai oferit, dar poate că nici nu este nevoie. Simplul fapt de a dărui fără a aștepta recunoștință cred că ne poate face mai buni, mai atenți la noi înșine și la ceilalți, la bucuria noastră și a celor din jur. Este posibil ca uneori cel ce primește să fie atât de preocupat de propria persoană, de propriile probleme încât nici să nu observe că i se oferă ceva. Asta nu ar trebui să ne descurajeze, ci dimpotrivă, îi mai oferim ceva și altă dată. Și poate, cândva vom avea șansa de a vedea în privirea lui acea sclipire, acel zâmbet, acea lumină ce apare în ochii unui copil care a primit jucăria pe care și-o dorea.

Nu aș vrea să fiu înțeleasă greșit, a dărui nu înseamnă să uiți de tine, să te neglijezi, să te lași la urmă, să dai tot ce ai și să nu mai rămâi cu nimic. Când dăruim ceva din suflet împărtășim cu ceilalți câte ceva din ceea ce există în noi. Și sunt convinsă că toți avem mereu ceva frumos de dăruit, doar că de multe ori nu suntem conștienți. Partea și mai frumoasă a lucrurilor este că, deși nu acesta este scopul, dăruind, ne va veni mai devreme sau mai târziu rândul să primim, căci în toate există un echilibru.

Trăim într-o lume în care oamenii au uitat să ofere, să iubească, ba chiar și să zâmbească, o lume în care propria persoană e mai importantă decât orice altceva. Cu siguranță ne-ar fi tuturor mai bine dacă am oferi mai mult din ceea ce poate, la rândul nostru, ne-ar plăcea să primim. 

Este foarte important ca darul să vină din inimă, să-l oferi cu drag și cu plăcere, să pui în el o fărâmă din sufletul tău, căci atunci are mai multe șanse să ajungă acolo unde trebuie, unde este nevoie de el. Abia atunci vei simți acea mulțumire, acea bucurie lăuntrică de a oferi. 

Cum ar fi dacă fiecare dintre noi am dărui câte ceva în mod conștient în fiecare zi? La urma urmei, dacă s-ar întâmpla așa, fiecare ar avea la rândul său cel puțin o șansă să primească ceva… îmi și imaginez o lume plină doar de zâmbete, de bucurie și gânduri bune…. Hmm, pare utopic, nu?  Și totuși….

„Nu judeca fiecare zi după recolta pe care o culegi, ci după semințele pe care le cultivi.”

Robert Louis Stevenson

 

Cu mult drag,

Magdalena Smolinschi

psiholog 

Infertilitatea si pierderea din spatele ei

                Simpatia, atractia, iubirea pot trezi in noi oamenii dorinta de a ne apropia mai mult unii de altii, de a ne cunoaste mai bine si de a decide chiar sa ne continuam viata langa cel pe care il descoperim, il simtim si ajungem sa il consideram “sufletul nostru pereche”. Astfel, doi oameni pot incepe sa mearga pe acelasi drum si, in afara de sentimentele si eforturile pe care le investesc fiecare din ei in relatie, pot incepe sa aiba obiective, planuri si visuri comune, ceea ce le intareste si mai mult relatia. Unele cupluri decid sa puna bazele unei familii impreuna, insa e foarte important ca partenerii sa discute mai intai despre “Ce inseamna pentru fiecare dintre ei familia? Ce asteapta sa se intample fiecare intr-o familie?”

                 Desigur, multe din cupluri isi doresc sa aiba copii, mai devreme sau mai tarziu, si fiecare se poate imagina chiar in rolul de mama sau de tata. In felul asta, speranta din sufletul fiecaruia poate creste si incep sa-si doreasca din ce in ce mai mult sa aiba un copil, caruia sa-i ofere dragostea si atentia lor, educatia si tot ce ii pot da ei mai bun. Odata cu speranta cresc si incercarile lor de a transmite viata mai departe. Insa, unele din aceste cupluri reusesc sa aduca pe lume un copil, in timp ce altele incearca si incearca in continuare. Dupa o perioada, cei care nu reusesc incep sa-si puna intrebari si sa constientizeze ca se confrunta cu o dificultate in acest sens. 

Astfel, aceste cupluri intra intr-un ciclu lunar de speranta – pierdere, prezent de obicei pana la diagnosticarea infertilitatii in cazul celor care fac investigatii, si eventual, pana la implementarea deciziei de a face tratament. Odata cu inceperea tratamentului, speranta se infiripa din nou in sufletele celor doi parteneri si daca rezultatele nu apar imediat, ei intra din nou in ciclul lunar de speranta-pierdere. Pe de alta parte, cuplurile care nu au demarat actiuni in vederea depistarii infertilitatii sunt si mai vulnerabile, datorita stresului cronic intretinut de repetarea continua a ciclurilor de speranta-pierdere, luna de luna.

Insa, ce se afla de fapt in spatele pierderii fertilitatii? Acolo se ascunde suferinta fiecaruia de a-si fi pierdut visul intemeierii unei familii cu copii. Acest lucru doare mai tare, de fapt. Daca partenerii nu pot procesa pierderea astfel incat sa poata sa o depaseasca, creste probabilitatea ca acel cuplu sa se destrame. De obicei, unul din parteneri cauta o alta persoana alaturi de care sa incerce sa-si implineasca visul. Daca se doreste ca relatia sa continue, atunci cand partenerii nu reusesc sa depaseasca aceasta pierdere au nevoie de ajutor specializat. Pe parcursul procesului terapeutic ei sunt insotiti de psihoterapeut sa gaseasca noi posibilitati de a-si implini visurile impreuna.

Cu drag de oameni,

Alina FLOREA

Psihoterapeut Centrul Dianthis