BUCURIA DE A TRĂI

Uneori putem avea momente în care, când trecem prin perioade bune și foarte bune, ne cuprinde o teamă că acea stare minunată, acel sentiment atât de frumos nu va ține prea mult, că se va întâmpla ceva ce ne va face să revenim la frustrare și disconfort. 

Ca și cum ne-ar fi teamă că noi chiar am fi fericiți, iar apoi am pierde această fericire. Astfel, nu ne mai dăm voie să avem încredere, să ne bucurăm pe deplin, să ne trăim cu toată ființa noastră viața în momentul prezent. Paradoxul este că tocmai acest lucru ne asigură nefericirea!  

Ce ironie, parcă ar râde viața de noi când ni se întâmplă asta și ne întrebăm de-a dreptul uimiți cum de am ajuns în punctul în care ne aflăm, când ne-am străduit atât de mult, când am făcut tot ce am putut tocmai să nu se întâmple așa!

Dar despre ce vorbim aici? Despre un efort imens care de cele mai multe ori ne seacă de energie și nu ne mai rămâne și pentru a face ceea ce este cu adevărat important pentru noi și pentru oamenii dragi sufletului nostru. Vorbim despre nevoia de a ne controla propria viață și chiar viețile celor din jurul nostru, în speranța că astfel riscăm cât mai puțin.

Riscăm cât mai puțin din ce anume, dragii mei? Din a fi fericiți, din a lua și a primi de la viață tot ceea ce ne umple sufletul de bucurie și entuziasm, din a visa și a ne realiza visele, din a ne da voie să simțim până în măduva oaselor și să vibram de viața cu care am fost binecuvântați și care curge prin noi?

Da, știu că o astfel de teamă îți poate lua din avânt și din energie, că te poate face să trăiești doar până la un anumit nivel, în primul rând pentru că am simțit-o în trecut pe propria piele ani de-a rândul. Însă mai știu și că dacă lucrezi cu tine însăți, dacă faci schimbări în adâncul sufletului tău care să te ajute să obții sau să păstrezi în viața ta tot ce e mai potrivit pentru tine, vei ajunge să simți cu fiecare provocare ce vine și pe care o gestionezi ulterior cu totul altfel, că poți să te bucuri cu adevărat de tine, de cei dragi și de viața ta, că poți să renunți la control și să-ți dai voie în sfârșit să fii fericit!

Căută așadar în adâncul sufletului tău curaj pentru a privi în interior, putere pentru a face schimbările de care ai nevoie și energie pentru a te veseli, pentru a râde cu toată inima la viață și a o trăi așa cum ai visat odată sau poate cum începi acum să visezi! Liber și deschis ....

Cu multă bucurie în suflet,

Alina Florea

Psihoterapeut Centrul Dianthis

TERAPIA IN PASI DE DANS

      Ce este dansul terapeutic? O uniune de mai multe miscari ce vin natural una dupa alta daca ….. le lasi ….. De unde vin ele? Din adancul fiintei tale daca ….. iti permiti sa te deschizi ….. din toate emotiile si trairile tale interioare, de azi si de alta data …..

     Dansul este o suava intalnire dintre suflet, minte si corp ce iti poate deschide calea catre cel/cea care esti cu adevarat, in moduri pe care le cunosti deja sau in care nu ai crezut niciodata ca ai putea fi ….. Este o minunata poarta catre tine si potentialul tau interior daca ….. vrei sa o deschizi ….. Poate fi eliberator cand pui in el ceea ce nu poti pune in cuvinte ….. o descarcare emotionala pe care sa o duci pana acolo unde vrei tu, pana unde poti sau pana unde iti dai voie in acel moment.

       Dansul tau poate vorbi despre bucurie, placere, tristete, confuzie, vinovatie, frica, furie, curaj, putere ….. despre tot ce ai fost si ai simtit tu vreodata sau despre tot ce esti sau simti in acel moment. Este o punte care poate aduce trecutul in prezent si prin care poti explora noi posibilitati pentru viitor.

      In miscarile tale poti simti din nou ca traiesti, ca iubesti, ca suferi, ca iti amintesti de acea parte din tine pe care poate ai inchis-o inlauntrul tau de teama de ce vor spune ceilalti, de societate sau chiar de teama de tine insuti ….. Insa, o noua intalnire cu acea parte din tine este o noua sansa de a o explora, de a-i da noi sensuri si posibilitati …… de a o accepta. Prin dans poti ajunge sa reunesti toate partile sinelui tau, care poate la un moment dat in viata ta ai avut nevoie sa le fragmentezi pentru a putea continua …..

        Dansul terapeutic este ca o invitatie la o intalnire dintre tine insuti si posibilitatile tale nelimitate de a simti si a trai! 

Alina FLOREA

Psihoterapeut prin Miscare si Dans in formare continua
Psihoterapeut Sistemic de Cuplu si Familie

DARUL DIN TINE

„Binecuvântați sunt cei care pot oferi fără să-și aminteasă și pot primi fără să uite.”

Elisabeth Bibesco

A trecut vremea sărbătorilor de iarnă și totuși eu mă gândesc la daruri. Nu e vorba de acel gen de cadouri pe care uneori nici nu te mai bucuri că le oferi pentru că ai obosit alergând prin magazine după ele și întrebându-te: „oare îi va plăcea?”. Mă gândesc la daruri pe care să le facem mereu, în fiecare zi, când simțim că avem ceva de oferit, când credem că celălat are nevoie să primească ceva (indiferent dacă merită sau nu). Daruri mărunte care nu necesită vreun efort, dar care pot valora foarte mult.

Un dar nu e nevoie să fie ceva material, un obiect, oricât ar fi el de frumos sau valoros. Un dar adevărat și ușor de oferit e acela care vine din suflet, îl oferi cu bucurie și care, prin faptul că l-ai oferit îți aduce împlinire și mulțumire. Poate fi un zâmbet, un gând bun sau o încurajare. Chiar și un umăr pe care un prieten are nevoie să plângă poate fi un mic dar, dacă îl oferi la momentul potrivit. Poate că el nu are nevoie decât să-i acorzi puțină atenție și să-l asculți, să-l lași să vorbească și să-și spună oful.

Este posibil ca ceea ce oferi să ajungă la persoana care primește într-un moment în care simte că nu mai are nicio speranță, nicio bucurie, când crede că tot ce o înconjoară îi este potrivnic. În astfel de clipe micul tău dar poate deveni ceva extrem de valoros, o mică rază plăpândă se poate transforma într-o lumină strălucitoare care dă acelei ființe puterea să continue, să meargă mai departe.

Poate nu vei ști niciodată dacă și în ce fel a fost de folos ceea ce ai oferit, dar poate că nici nu este nevoie. Simplul fapt de a dărui fără a aștepta recunoștință cred că ne poate face mai buni, mai atenți la noi înșine și la ceilalți, la bucuria noastră și a celor din jur. Este posibil ca uneori cel ce primește să fie atât de preocupat de propria persoană, de propriile probleme încât nici să nu observe că i se oferă ceva. Asta nu ar trebui să ne descurajeze, ci dimpotrivă, îi mai oferim ceva și altă dată. Și poate, cândva vom avea șansa de a vedea în privirea lui acea sclipire, acel zâmbet, acea lumină ce apare în ochii unui copil care a primit jucăria pe care și-o dorea.

Nu aș vrea să fiu înțeleasă greșit, a dărui nu înseamnă să uiți de tine, să te neglijezi, să te lași la urmă, să dai tot ce ai și să nu mai rămâi cu nimic. Când dăruim ceva din suflet împărtășim cu ceilalți câte ceva din ceea ce există în noi. Și sunt convinsă că toți avem mereu ceva frumos de dăruit, doar că de multe ori nu suntem conștienți. Partea și mai frumoasă a lucrurilor este că, deși nu acesta este scopul, dăruind, ne va veni mai devreme sau mai târziu rândul să primim, căci în toate există un echilibru.

Trăim într-o lume în care oamenii au uitat să ofere, să iubească, ba chiar și să zâmbească, o lume în care propria persoană e mai importantă decât orice altceva. Cu siguranță ne-ar fi tuturor mai bine dacă am oferi mai mult din ceea ce poate, la rândul nostru, ne-ar plăcea să primim. 

Este foarte important ca darul să vină din inimă, să-l oferi cu drag și cu plăcere, să pui în el o fărâmă din sufletul tău, căci atunci are mai multe șanse să ajungă acolo unde trebuie, unde este nevoie de el. Abia atunci vei simți acea mulțumire, acea bucurie lăuntrică de a oferi. 

Cum ar fi dacă fiecare dintre noi am dărui câte ceva în mod conștient în fiecare zi? La urma urmei, dacă s-ar întâmpla așa, fiecare ar avea la rândul său cel puțin o șansă să primească ceva… îmi și imaginez o lume plină doar de zâmbete, de bucurie și gânduri bune…. Hmm, pare utopic, nu?  Și totuși….

„Nu judeca fiecare zi după recolta pe care o culegi, ci după semințele pe care le cultivi.”

Robert Louis Stevenson

 

Cu mult drag,

Magdalena Smolinschi

psiholog 

SUFLETUL OMULUI - INTRE RAZBOI SI PACE

             O sămânţă a fost la început. Şi atâta linişte .... a crescut, a crescut şi a început să prindă contur, să îşi facă simţită prezenţa în această lume. Apoi a început şi el să simtă - vibraţia unei emoţii pozitive a sufletului „gazdă”, vibraţia unei emoţii negative .... vibraţia unui nou început. Stă în faţa vieţii unui erou sau a unui laş, a unui curajos sau a unui timid, a unui om bun sau a unui om rău? Ce putem spune?

Decât că e pe cale să înceapă viaţa unei fiinţe cu o multitudine de posibilităţi, în acel moment. Mai creşte şi ajunge să vadă în sfârşit persoana împreună cu care a respirat, împreună cu care a simţit, de mână cu care a intrat în această viaţă ....mama. Această lume, mai puţin sigură, mai puţin confortabilă, începe să i se desfăşoare înainte, iar el merge, avansează şi ..... şoc: apar primele frustrări, primele sentimente că e neînţeles, încă din primele luni de viaţă. Chipul şi iubirea mamei însă, îl ajută şi îi redă încrederea de a merge mai departe. Şi începe să descopere din ce în ce mai multe minunăţii ale acestei lumi, de la sentimentul de bucurie la cel de tristeţe, de la reuşită la eşec, de la uimire la obişnuinţă, de la plâns la râs, şi mai târziu, experimentând toate acestea şi multe altele, poate ajunge să cunoască încrederea puternică şi dezamăgirea, apropierea şi despărţirea, prietenia şi trădarea, plăcerea şi suferinţa, iubirea şi ura. Între bine şi rău va fi omul în toată viaţa lui.

Pe parcursul vieţii sale însă, îşi va descoperi resursele,  punctele sale forte, care îl vor ajuta să meargă mai departe, dar şi angoasele sale, fricile şi ungherele sufletului său, care îl vor ţine pe loc şi nu îl vor lăsa să continue să mergă pe drumul care i se deschide înainte.

Câte poate trăi omul într-o viaţă? Poate simţi copilăria în adevăratul sens al cuvântului, poate simţi căldura unei mame iubitoare şi a unui tată aproape de sufletul său, poate simţi că se joacă liber, fără frica de a nu strica „jocul”, poate să se simtă în siguranţă atunci când are nevoie, poate să fie sigur că şi mâine va simţi toate acestea şi multe alte minunăţii ale acestei lumi, poate iubi. Dar poate simţi şi despărţirea de toate sau poate teama că de mâine nu vor mai fi în viaţa lui. Şi măcar dacă ar fi fost, chiar şi pentru puţin timp ..... Dar poate fi doar iluzia că le-a avut. Şi totuşi, dacă ele chiar au fost acolo şi le-a pierdut, atunci când le va regăsi sau când le va recâştiga din nou, vor fi cu atât mai preţioase..... atunci omul îşi poate descoperi esenţa vieţii sale. Atunci furtuna îl va fi făcut mai puternic, mai înţelept şi, poate, mai iubitor. Atunci va putea înţelege că pentru a merge către viitor, trebuie să păşeşti mai întâi spre trecut. Să te împaci cu tot ce a fost al tău şi să crezi că mâine chiar va răsări soarele, după furtuna vieţii tale. Si sa traiesti cu toata fiinta ta AZI.

Poate că tocmai acest lucru face viaţa omului atât de interesantă, atât de provocatoare, atât de vie ......... Poate ca e menirea noastra in viata aceasta, sa invatam sa cautam drumul catre "casa", drumul catre noi insine, sa reusim sa ajungem la adevarata noastra esenta, unica in fiecare dintre noi, si abia dupa aceea sa incepem ....... SA TRAIM CU ADEVARAT!

Cu multă dragoste de oameni,

Alina Florea

Psiholog Centrul Dianthis