EFECTELE  EXPUNERII  LA VIOLENȚĂ 

ASUPRA COPILULUI

V-ați întrebat vreodată ce simte un copil atunci când ia parte la certuri și violență în familie? Sau când este chiar el victima violenței ? Unii e posibil să vă mai fi gândit la acest aspect, alții poate ați trăit pe propria piele aceste lucruri.

Cert este că expunerea la violență a copilului, mai ales dacă este de lungă durată și în mod repetat, influențează dezvoltarea sa ulterioară. Cercetările științifice în domeniu arată că celulele corpului nostru reacționează la gândurile și emoțiile pe care le avem. Astfel, fiecare celulă din corpul copilului se contractează, se rigidizează atunci când acesta este expus la o situație negativă, și se relaxează atunci când trăiește momente în care are gânduri și emoții pozitive.  Această stare este extrapolată, se poate observa, și la postura corporală sau comportamentul copilului în momentul respectiv: frica și stresul de multe ori îl pot determina să se adune, să se ghemuiască, să-și strângă corpul (așa cum se contractează și celulele sale), iar starea de bine se poate vedea cu ușurință de asemenea la corpul copilului, acesta fiind deschis și relaxat, cu mișcări largi.

   

Mai mult, corpul nostru are o puternică memorie senzorială, ceea ce explică de ce un adult care a fost victima violenței  în copilărie, tresare sau face gesturi de apărare și după 40 de ani de la acea perioadă traumatizantă, sau de ce o persoană poate simți frică, slăbiciune în corp sau chiar stări de rău fizic atunci când este martoră la o ceartă, chiar și între persoane care nu îi sunt prea apropiate.

Așadar, frica și nesiguranța sunt resimțite în fiecare celulă de către copil, acestea  ajung până în adâncul ființei sale, simțindu-se răspunzători de cele mai multe ori pentru certurile părinților. Sunt copii care trăiesc ani de-a rândul cu frica de a nu izbucni din nou un scandal sau de a nu-și supăra cu ceva părintele, pentru a nu lua bătaie. Este cruntă această frică, uneori copilul are tendința nici să nu mai respire până la capăt, ca nu cumva să atragă mânia părintelui său. Și astfel viața devine o luptă pentru supraviețuire. În astfel de condiții, unii copii (mai mari) aleg chiar să renunțe la viață, simțindu-se cu totul "răi", "fără valoare", "ființe pe care nimeni nu le iubește și care nu mai au pentru ce trăi". Alții se descurcă cum pot, își crează propriile mecanisme de apărare ca să reziste și speră .... speră că va veni o zi când totul se va termina sau când ei vor putea pleca. Așa ajung mulți tineri adulți să plece în străinătate, să plece cât mai departe, poate chiar la celălalt capăt al lumii, în speranța că vor putea lăsa în urmă toată suferința de acasă!

Doar că suferința nu se vindecă cu distanța, de aceea își pot da seama peste ani că oriunde s-ar duce tot nu pot fi fericiți sau că între timp suferă de diverse boli și, mai ales, dificultăți în relații. Fuga nu este o soluție .... ceea ce-i poate ajuta cu adevărat este tocmai să se oprească și să privească drept în față tot ceea ce îi doare, să recunoască, să exprime, să-și spună, să-și urle chiar durerea. Pot să o scoată afară din adâncul lor, să o vadă, să o aceepte și să o transforme. 

Astfel de oameni au nevoie să dea un nou sens vieții lor, să coboare în ei până își găsesc din nou toate resursele și calitățile lor cu care au venit pe lume, să le pună în valoare și, lucrând cu ei înșiși, să-și transforme toată durerea  în putere.

Și într-o zi e posibil să-și recupereze demnitatea, să se iubească din nou și să simtă că merită să fie iubiți .....

Cu multă compasiune și încredere în partea iubitoare din oameni,

Alina Florea

Psihoterapeut Centrul Dianthis

Cand el si ea se intalnesc

Cand un barbat si o femeie se intalnesc, ei isi unesc sufletele si aduc impreuna destinele familiilor lor pentru a crea ceva mai mare.

La inceput ii uneste atractia reciproca. Fiecare vede in celalalt o imagine pe care si-a format-o despre ceea ce crede ca isi doreste sau are nevoie, ei privind unul catre celalalt prin ochelarii indragostirii.

Pe masura ce vraja atractiei initiale se risipeste, cei doi incep sa se vada asa cum sunt in realitate. Este un moment esential si necesar al procesului de crestere impreuna care deschide calea catre maturizarea relatiei. Acceptarea celuilalt cu frumusetea si slabiciunile lui inseamna iubirea adevarata.

Pentru ca iubirea matura sa infloreasca in cuplu si sa reziste trecerii timpului e nevoie de prezenta si constienta in relatie. Fiecare dintre parteneri are dreptul fundamental si datoria de a construi zi de zi, pas cu pas, ceea ce inseamna NOI, fara insa a-si pierde identitatea. Asta presupune ca, dupa ce indragostirea de la inceput s-a diminuat, cei doi continua sa isi daruiasca unul celuilalt iubire, fiind mereu constienti de cateva reguli care sporesc sansele ca relatia sa dainuie.

-Stiu ca esti diferit de mine si in acelasi timp suntem egali ca valoare. Nu incerc sa te schimb si nu te consider superior sau inferior mie.

-Am nevoie de tine asa cum si tu ai nevoie de mine. Asta ne da siguranta si ne ajuta sa ne completam unul pe celalalt.

-Stiu cum si pot sa primesc ceea ce imi oferi cu iubire iar eu iti ofer, la randul meu, ceva egal ca valoare si inca ceva in plus. Asta aduce echilibru si crestere in relatie

-Privim amandoi catre ceea ce am construit si vom construi impreuna, fie ca e vorba de o casa, de relatia in sine sau de copii. Acestea reprezinta creatia noastra, ne aduc satisfactie si implinire si ne dau putere sa cream si alte lucruri frumoase.

-Fiecare dintre noi isi accepta parintii asa cum sunt si cum au fost si ii primeste in inima sa. Doar asa vom putea lasa iubirea sa curga catre copiii nostri. In acest fel ducem viata mai departe.

-Nu uitam nicio clipa ca relatia noastra (de cuplu) are intaietate in fata relatiei cu ai nostri copii. La inceput am fost parteneri si apoi am devenit parinti. Asta creeaza ordine in viata si in familia noastra.

Cel mai important este ca el si ea, arhitectii cuplului si ai familiei, sa isi aminteasca mereu ca bunul mers al relatiei lor depinde de starea de bine a fiecaruia si ca ai lor copii (pe care ii au sau ii vor avea) isi vor construi vietile dupa modelul pe care il invata de la parinti.

Cu iubire pentru diferentele si asemanarile dintre noi,

Psihoterapeut Magdalena Smolinschi

Draga mama, ajuta-ti copilul sa isi iubeasca tatal!

M-a intrebat odata o mamica daca ar trebui sa isi lase copilul sa isi mai vada tatal. Spunea ca acesta ii promite mereu ca va petrece timp cu el si de cele mai multe ori nu se tine de cuvant. Cu siguranta raspunsul este da. O fiica sau un fiu care se simte deconectat de tatal sau e mai probabil sa intampine dificultati in viata sa de adult. In schimb, daca simte apropiere fata de tata, chiar daca acesta nu este consecvent in relatia cu al sau copil, are mai multe sanse de reusita in viitor.

Incurajeaza-ti copilul sa isi iubeasca tatal in mod deschis. El are nevoie sa stie ca poate avea o legatura apropiata cu tatal sau indiferent de cat de satisfacatoare sau de dificila este relatia ta cu partenerul sau fostul partener. Ba chiar aceasta nevoie este si mai mare atunci cand voi, cei care i-ati dat viata, nu va mai regasiti in ceea ce v-a unit candva. Stii de ce? Pentru ca daca tu nu o faci, sau daca incerci sa ii separi, copilul tau va gasi modalitati, adesea inconstiente, de a-si dovedi loialitatea. Adesea el va manifesta acele trasaturi sau comportamente ale tatalui considerate ca fiind negative, ei fiind conectati la nivel inconstient.

De aceea, este important ca al tau copil sa stie ca usa catre tatal sau este mereu deschisa. Acum tu ca mama, adreseaza-ti intrebarea: `Sunt dispusa sa las la o parte durerea si frustrarea pe care mi le-a provocat relatia de cuplu, stiind ca asta il va ajuta pe copilului meu?`. Cu siguranta este o mare provocare, dar este esential. La un anumit nivel, tu detii cheia catre fericirea viitorului adult pe care il ai acum in grija.

Faptul ca iti ajuti fiica sau fiul sa isi intareasca relatia cu tatal nu va diminua apropierea lui fata de tine. Dimpotriva, legatura voastra va fi si mai profunda. Chiar daca nu-ti va spune, copilul tau iti este recunoscator pentru ceea ce faci.

-Incepe sa ii spui lucruri pozitive despre tatal sau. Nu conteaza ce varsta are copilul. Poate avea 5, 15 sau 45 de ani. Nu e niciodata prea tarziu pentru un fiu sau o fiica sa isi primeasca tatal in inima. De asemenea, nu are importanta daca tatal lui traieste sau  nu, daca este in relatie cu o alta femeie sau poate e in spatele gratiilor. Daca iti poti ajuta copilul sa isi accepte tatal, acest lucru va servi cel mai bine linistii sale interioare.

-Povesteste-i copilului tau cum v-ati intalnit si cum ti-a castigat inima tatal lui. O imagine pozitiva a apropierii pe care ai impartasit-o candva cu tatal sau ii poate aduce fiului sau fiicei tale calmul interior si starea de bine.

-Spune-i despre calitatile pe care le-ai admirat cel mai mult la tatal sau si arata-i copilului ca aceleasi calitati exista si in el. De exemplu, ii poti spune ca este inteligent, creativ si frumos exact ca tatal lui. Alege trasaturi pe care copilul tau le-a preluat de la tata si spune-i: `Am iubit aceste calitati ale tatalui tau`. A-ti incuraja copilul sa accepte cu deschidere ceea ce mosteneste de la tatal sau, inseamna a-i valida sentimentele si a-l valida ca persoana.

Cand copilul tau iti simte autenticitatea, el va deveni deschis la a-l primi pe tata in inima sa. Este unul din cele mai valoroase lucruri pe care le poti face tu ca mama si reprezinta un pas important in a-ti ghida copilul pe calea unei vieti implinite, fericite si de succes.

Cu mult drag, 

Psihoterapeut Magdalena Smolinschi

CONSTELATII FAMILIALE - SUCEAVA

Constelațiile Familiale reprezinta o metoda de psihoterapie sistemica de grup, un proces unic și profund de explorare terapeutică a forțelor inconștiente care ne conduc în viață și care se pot manifesta prin dificultăți în relații, carieră, sănătate sau chiar în privința banilor. Acest procedeu oferă o imagine tridimensională sistemică sau o hartă a vieții unei persoane așa cum este ea în prezent. Este un mod simplu și în același timp foarte puternic de a explora încurcăturile și blocajele din realitatea noastră de zi cu zi prin identificarea posibilelor surse ce se regăsesc în istoricul familial. Metoda aduce conștientizare și claritate asupra provocărilor personale prin focalizarea atenției clientului asupra rădăcinilor sistemice ale dificultăților.

Pentru ca iubirea într-o familie să înflorească, iar membrii ei să crească și să se dezvolte armonios împreună, este nevoie de adevăr și de ordine. Bert Hellinger, intemeietorul acestei metode terapeutice, spune ca există trei aspecte fundamentale care asigură funcționarea optimă a familiei și care stau la baza metodei constelațiilor, pe care el le numește „legile iubirii”:
-toți membrii unei familii au un drept egal de a aparține acelui sistem familial;
-toți membrii unei familii se supun unei ierarhii, acordându-se prioritatea și respectul cuvenit celor care au intrat primii în acel sistem;
-în familie trebuie să existe un echilibru între a da și a primi, adică între ceea ce membrii săi iau și ceea ce dau sistemului.
Avand la baza aceste trei principii esentiale, Constelațiile oferă deschidere către o schimbare pozitivă în viață și arată moduri în care procesul de vindecare poate să apară.

Cum se lucrează în constelațiile familiale?
Persoana care lucrează în constelație își formulează o intenție, un obiectiv. Metoda utilizează participanții din grup ca reprezentați pentru persoane semnificative din viața clientului cum ar fi membri ai familiei, colegi, parteneri, foști parteneri etc. Uneori pot fi reprezentate concepte cum ar fi o emoție, țara de origine sau destinul. Din rolul de reprezentanți sau doar ca observatori ai procesului, participanții adesea dobândesc insight-uri profunde asupra propriei vieți.


Ce problematici pot fi abordate prin metoda Constelațiilor Familiale?
Ignorarea și nerespectarea legilor iubirii duce la ceea ce Bert Hellinger numeşte încurcături sistemice. Ele au legătură cu excluderea (încălcarea legii dreptului egal de a aparţine), cu dezordinea în ceea ce priveşte locul în sistem (încălcarea legii ordinii) şi cu dezechilibrul în ceea ce priveşte schimbul (încălcarea legii echilibrului între ce dai şi ce iei din sistem).

Manifestările ce pot apărea ca urmare a încurcăturilor din sistem pot lua diferite forme:
-repetiții și situații asemănătoare pe care le trăiesc unii membrii ai familiei cu ceea ce au trăit alte persoane din același filon familial;
-dificultăți în relaționarea cu membrii familiei din prezent;
-comportamente și simptome fizice aparent inexplicabile ale unor membri ai familiei;
-dificultăți și blocaje observate la nivel individual.

Procesul constelațiilor revelează o imagine simplă și puternică a dinamicii familiale care îi permite clientului să aibă o privire plină de compasiune a întregii situații și asupra tuturor membrilor de familie. Participarea la constelații înseamnă posibilitatea de acces interior la compasiune și acceptare, oferă un sens foarte concret unei perspective mai înalte asupra vieții noastre și a celor de lângă noi sau de dinaintea noastră, o perspectivă a adevarului, a solidarității, a destinului și demnității umane.

Un atelier de Constelații Familiale, poate avea efectul unui an - doi de terapie individuală deoarece grupul oferă un câmp suport de siguranță, de conținere și mai ales energia necesară pentru a dizolva și schimba ceea ce a fost creat, menținut și întreținut atât de mult timp și care afectează viața persoanei.

Unde are loc atelierul?
Orasul Suceava

Când?
Sâmbătă și duminică, 14-15 mai 2016, orele 10.00 – 18.00 (cu pauză de prânz)

Cine susține atelierul?
Alina Florea
-psiholog, psihoterapeut sistemic de cuplu și familie
-facilitator de constelații familiale

Magdalena Smolinschi
-psiholog, psihoterapeut sistemic de cuplu și familie
-facilitator de constelații familiale


Pentru înscrieri și informații suplimentare, vă rugăm trimiteți mesaj scris pe adresa de email centrul.dianthis@gmail.com sau apelați numerele de telefon:
0740.132179 - Denis Adomnitei (Suceava)
0744.797250 – Magdalena Smolinschi (Iași)
0758.317790 – Alina Florea (Iași)

Infertilitatea si pierderea din spatele ei

                Simpatia, atractia, iubirea pot trezi in noi oamenii dorinta de a ne apropia mai mult unii de altii, de a ne cunoaste mai bine si de a decide chiar sa ne continuam viata langa cel pe care il descoperim, il simtim si ajungem sa il consideram “sufletul nostru pereche”. Astfel, doi oameni pot incepe sa mearga pe acelasi drum si, in afara de sentimentele si eforturile pe care le investesc fiecare din ei in relatie, pot incepe sa aiba obiective, planuri si visuri comune, ceea ce le intareste si mai mult relatia. Unele cupluri decid sa puna bazele unei familii impreuna, insa e foarte important ca partenerii sa discute mai intai despre “Ce inseamna pentru fiecare dintre ei familia? Ce asteapta sa se intample fiecare intr-o familie?”

                 Desigur, multe din cupluri isi doresc sa aiba copii, mai devreme sau mai tarziu, si fiecare se poate imagina chiar in rolul de mama sau de tata. In felul asta, speranta din sufletul fiecaruia poate creste si incep sa-si doreasca din ce in ce mai mult sa aiba un copil, caruia sa-i ofere dragostea si atentia lor, educatia si tot ce ii pot da ei mai bun. Odata cu speranta cresc si incercarile lor de a transmite viata mai departe. Insa, unele din aceste cupluri reusesc sa aduca pe lume un copil, in timp ce altele incearca si incearca in continuare. Dupa o perioada, cei care nu reusesc incep sa-si puna intrebari si sa constientizeze ca se confrunta cu o dificultate in acest sens. 

Astfel, aceste cupluri intra intr-un ciclu lunar de speranta – pierdere, prezent de obicei pana la diagnosticarea infertilitatii in cazul celor care fac investigatii, si eventual, pana la implementarea deciziei de a face tratament. Odata cu inceperea tratamentului, speranta se infiripa din nou in sufletele celor doi parteneri si daca rezultatele nu apar imediat, ei intra din nou in ciclul lunar de speranta-pierdere. Pe de alta parte, cuplurile care nu au demarat actiuni in vederea depistarii infertilitatii sunt si mai vulnerabile, datorita stresului cronic intretinut de repetarea continua a ciclurilor de speranta-pierdere, luna de luna.

Insa, ce se afla de fapt in spatele pierderii fertilitatii? Acolo se ascunde suferinta fiecaruia de a-si fi pierdut visul intemeierii unei familii cu copii. Acest lucru doare mai tare, de fapt. Daca partenerii nu pot procesa pierderea astfel incat sa poata sa o depaseasca, creste probabilitatea ca acel cuplu sa se destrame. De obicei, unul din parteneri cauta o alta persoana alaturi de care sa incerce sa-si implineasca visul. Daca se doreste ca relatia sa continue, atunci cand partenerii nu reusesc sa depaseasca aceasta pierdere au nevoie de ajutor specializat. Pe parcursul procesului terapeutic ei sunt insotiti de psihoterapeut sa gaseasca noi posibilitati de a-si implini visurile impreuna.

Cu drag de oameni,

Alina FLOREA

Psihoterapeut Centrul Dianthis

SCULPTURA  FAMILIEI

            Astazi am sa va spun cateva lucruri despre o tehnică terapeutica, inventată de David Kantor şi Fred Duhl, care mie imi place foarte mult, o folosesc cu clientii mei si consider ca este foarte benefica pentru procesul terapeutic – „Sculptura familiei”.

Terapeutul solicită tuturor membrilor familiei să se aşeze într-un grup statuar care are sens pentru ei. Este o metodă bine structurată, în care fiecare membru devine „sculptor” si i se cere să-i aşeze pe ceilalţi într-un tablou semnificativ, cu scopul de a stimula intensitatea trăirilor afective, pe parcursul şedinţelor terapeutice. În acest mod, se evidenţiază percepţiile fiecărei persoane despre familie, prin distanţa dintre pesonaje, prin postura şi atitudinea actorilor din tablou, a unora faţă de alţii, toate acestea putând „vorbi” despre cum vede acea persoană relaţiile dintre ea şi ceilalţi membri ai familiei, despre tipurile de interacţiuni care au existat, există sau pot exista între ei, cu avantajele şi dezavantajele lor. Procedeul permite o conştientizare puternică a ceea ce sunt membrii familiei, unii faţă de alţii.

            Virginia Satir a utilizat această tehnică pentru a dramatiza constrângerile rolurilor familiale, adevărate „capcane” psihologice redate postural. Utilizând această „sculptură” a vieţii de familie, Virginia Satir crează reprezentări tridimensionale asupra raporturilor dintre soţi, părinţi şi copii.

            Sculptura familiei este folosită şi pentru a ilumina scene din trecut (nu doar pentru prezent). O indicaţie tipică este „Amintiţi-vă stând în faţa casei copilăriei dumneavoastră. Intraţi şi descrieţi ce se întâmpla în mod obişnuit”. Ideea este ca fiecare membru al familiei (dacă sunt mai mulţi membri prezenţi la şedinţa de terapie) să facă un tablou, portretizând percepţiile sale despre viaţa de familie.

            De asemenea, această metodă poate fi folosită şi pentru ca persoana din terapie să dezvăluie cum şi-ar dori să arate lucrurile în viitor. De exemplu, terapeutul îi poate da următorul consemn: „Imaginaţi-vă că sunteţi în viitor, peste ceva timp, în casă, împreună cu familia dumneavoastră. Cum aţi vrea să fie, ce s-ar întâmpla în casă atunci?”. Astfel, terapeutul poate crea reprezentări despre tipul de relaţie pe care ar vrea persoana din terapie să îl aibă cu membrii familiei sale, în viitor.

            Aşadar, asemenea dramatizări îi pot da terapeutului şi o imagine de ansamblu despre trecutul, prezentul şi viitorul relaţiilor interpersonale din cadrul familiei clientului, şi sunt probabil cele mai folositoare, dacă sugerează schimbări, asupra cărora se poate apoi acţiona.

            „Toate familiile fericite sunt la fel. Fiecare familie nefericită este nefericită în propriul fel”, spunea Lev Tolstoi în „Anna Karenina” (1873). Însă, în condiţiile în care noi toţi suntem atât de diferiţi unii de alţii, când sunt atâtea axiome de luat în calcul în tot ceea ce înseamnă o persoană, un om, când trăim atât de diferit fiecare aceeaşi situaţie, cum am mai putea crede că măcar familiile fericite sunt la fel? Fiecare iubeşte, simte, înţelege şi rezonează în felul său cu ceilalţi, aşadar chiar şi în cazul unei „familii fericite” sculptura familiei, de exemplu, a familiei din copilărie, este extrem de benefică pentru procesul terapeutic.

            Din dragoste pentru oameni şi pentru unicitatea lor ....

Autor:

Alina Florea

Psiholog Centrul Dianthis