RANA  DINTRE  FRAŢI

Pentru mulţi dintre noi, adulţi fiind, copilaria ne-a fost destul de colorată, pentru unii mai mult în culori deschise şi calde, pentru alţii în culori mai reci. Cu siguranţă am trăit momente de tot felul, în diferite nuanţe, chiar dacă uneori nu reuşim să le mai "vedem" pe cele viu colorate şi frumoase, datorită norilor cenuşii de deasupra lor.

Cum eram noi ca şi copii? Cum a fost relaţia cu fratele sau sora noastră şi ce anume influenţa această relaţie? În ce mod se raportau părinții noștri la fiecare dintre noi? Toate aceste aspecte pot avea un cuvânt important de spus şi azi în modul în care relaţionăm cu fraţii noştri. Mai mult, tipul de relaţie din copilărie cu fratele sau sora noastră, ne influenţează de multe ori fără să ne dăm seama şi relaţiile de egalitate cu alte persoane din prezent (colegi, prieteni etc).

Câţi dintre noi nu am simţit că am concurat pentru iubirea şi atenţia părinţilor noştri cu fratele sau sora în copilărie, ceea ce ne-a făcut să ne depărtăm în timp unii de alții? Câţi oameni nu sunt  într-o tensiune mai mare sau mai mică, spusă sau nespusă, cu fraţii lor şi acum? Cu siguranţă, sunt multe lucruri de împărtăşit, de clarificat şi de făcut astfel încât să existe din nou pace şi armonie în aceste relaţii şi de cele mai multe ori, până nu facem toate acestea, tiparul de relaţionare cu fraţii noştri  îl ducem şi în alte relaţii pe care le avem în prezent, deteriorându-le.

Simţi uneori că te iei la întrecere cu un coleg şi nu ştii nici tu de ce? Suferi în interior când un egal al tău este mai apreciat decât tine? Ai impresia că celui de alături îi ies de multe ori mai bine lucrurile sau că are mai mult succes şi asta te face să fii invidios? Acestea sunt doar câteva întrebări cu ajutorul cărora îţi poţi da seama dacă ai adus tipul de relaţie cu fratele sau sora ta în relaţiile tale din prezent.  Te poţi gândi dacă situaţiile de acest gen cu care te confrunţi  acum sunt asemănătoare, la un anumit nivel, cu ceea ce se întâmpla între tine şi sora sau fratele tău în copilărie.

Primul pas spre schimbare este să-ţi dai seama dacă ţi se întâmplă acest lucru. Apoi ai putea avea o discuţie sinceră, deschisă şi liniştită cu fratele sau sora ta despre aceste lucruri şi despre suferinţa din interiorul tău. S-ar putea să descoperi cu uimire că şi el sau ea are propriile sale răni, de care poate tu nici nu ai bănuit până acum. Acesta poate fi un prim pas spre un nou început al relaţiei voastre, una mai caldă şi apropiată, cu mai multă înţelegere şi compasiune unul pentru altul. Efectul benefic  se va simţi apoi şi în relaţiile pe care le ai cu ceilalţi egali ai tăi (colegi, prieteni etc), faţă de care poţi începe să te comporţi altfel, fiind conştient acum că nu te mai raportezi la ei din poziţia de copil, ca la fratele sau sora ta, că poţi în sfârşit să te opreşti din competiţie.

Trecutul şi amintirile din copilărie pot avea diverse culori, însă prezentul îl putem crea şi desena chiar   ACUM, în nuanţele care ne sunt cele mai potrivite şi de care avem nevoie!

Cu mult drag şi dor de sora mea,

Alina Florea

Psihoterapeut Centrul Dianthis

CE VAD CEILALTI LA MINE SI CE VAD EU LA EI?

Am auzit de curand de la o persoana avizata in domeniu ca in urma unor studii s-a demonstrat ca, de fapt, comunicarea verbala ocupa doar un procent de 7% din modul in care transmitem informatii celor din jur. Cand am auzit acest lucru am fost usor surprinsa, insa m-am lamurit imediat ce am inceput sa ma misc si sa vad si alti oameni in miscare. Am observat ca daca priveam doua persoane cum vorbesc, chiar si de la distanta, fara sa le pot auzi ce spun, puteam de multe ori sa-mi dau seama de starea pe care o au, uneori si ce ar putea spune. Probabil asa se explica si momentul acela cand cineva iti spune ca “am vorbit atat de mult, incat ma dor mainile”, cum doua persoane care nu vorbesc aceeasi limba reusesc sa se inteleaga.

Lucrez cu oameni si imi aduce multa bucurie ceea ce fac. Astfel intalnesc multe persoane si nu de putine ori mi s-a intamplat sa imi dau seama de cum se simte cineva inainte sa vorbeasca. Ulterior apar si confirmarile, una cate una. Lucrand mult pe exprimarea nonverbala am putut observa in timp cat de importanta este aceasta in vietile noastre si cat de mult spune nonverbalul nostru celorlati despre omul care suntem in acel moment. In functie de gesturile pe care le facem, de tonul si ritmul vocii, de mimica si formele pe care le ia corpul nostru, transmitem mesaje celor din jur. Acesta poate fi unul din motivele pentru care apar dificultati in relatiile dintre oameni atunci cand verbalul unei persoane (care e mai usor de controlat) spune cu totul altceva decat nonverbalul ei (acesta fiind mai greu de constientizat si gestionat). Sau una din explicatiile pentru care o persoana ce-si poate controla mai bine gesturile si vocea, transformandu-le intr-o masca pe care o arata celorlati, aduna atatea frustrari datorita faptului ca nu exprima in exterior ceea ce simte si gandeste in interiorul sau, incat are perioade in care “explodeaza”. Caci fiecare persoana aspira (constient sau nu) sa fie deschisa si naturala in relatiile sale cu ceilalti.

Din propria experienta din ani trecuti va pot spune ca este de-a dreptul eliberator sa incepi sa-ti dai voie sa fii exact asa cum esti tu, sa lasi deoparte mastile una cate una pana ajungi sa fii congruent cu tine insuti, sa te accepti si sa te imprietenesti mai intai tu cu tine ca apoi sa le poti face cunostinta si altora cu omul care esti cu adevarat. Si in cele din urma sa-ti gasesti linistea si pacea …. 

Tu cum comunici cu cei din jur?

Cu drag de oameni,

Alina Florea

Psihoterapeut Centrul Dianthis

Libertatea de a fi noi insine - prin miscare si dans

               

          “Omul s-a nascut liber si este pretutindeni in lanturi” spunea Jean Jacques Rousseau.

       La intalnirea de “Dans terapeutic” pe care am avut-o saptamana aceasta, in contextul in care participantii se pot misca liber, se pot exprima pe ei insisi asa cum sunt, am discutat impreuna pe o tema foarte importanta, dupa parerea mea, si anume: “Daca in majoritatea situatiilor din viata noastra, suntem constransi de tot felul de reguli, impuse din exterior (familie, scoala, societate in general), suntem crescuti si educati de mici sa ne supunem acestora, atunci cand suntem liberi sa ne exprimam pe noi insine, ajungem sa nu mai stim cum sa o facem”.

         Mi se pare un adevar dureros, insa foarte important de adus in discutie. M-a facut sa-mi intorc privirea mai atent catre mine insami si sa ma intreb: “Pentru mine cum a fost aceasta trecere, de la constrangere la eliberare?”. Am gasit imediat raspunsul in interiorul meu, parca astepta de mult timp sa fie pus intr-o forma atat de clara: “Da, mi-a fost si mie foarte greu la inceput, atat de greu incat atunci cand ajungeam la granita dintre constrangere si eliberare, parca se opunea tot corpul meu, eram pur si simplu blocata, inghetata intre “asa TREBUIE sa faci” si “asa NU TREBUIE sa faci”. Eu am reusit sa ma exprim cu adevarat liber abia dupa 6 luni de exersare prin metoda terapiei prin miscare si dans, insa nu in orice grup. De aceea, conexiunea si apropierea dintre membrii grupului care se creaza in timp favorizeaza eliberarea si exprimarea autentica a fiecarui participant.

         Este posibil, la nivel constient sau inconstient, ca la inceput sa avem sentimente de vinovatie fata de oameni semnificativi din viata noastra, care poate ne-au invatat opusul a ceea ce ne dorim cu adevarat sa facem,  insa aceste legaturi de loialitate sunt atat de puternice si cu atat mai dureroase cu cat de la unul din parinti ai invatat sa faci lucrurile intr-un fel anume, iar celalalt te-a invatat exact opusul. Cum ar putea un copil sa se imparta in doua, intre mama si tatal lui, atat timp cat ii iubeste pe amandoi, constient sau nu? Acceptarea faptului ca fiecare dintre ei a procedat cu noi cum a crezut ca e mai bine, ca a facut tot ce a putut, ca de fapt fiecare a fost bine intentionat, ne poate deschide inima mai mult catre ei si catre noi insine, ne poate aduce liniste si impacare sufleteasca.

           Dupa o negociere interioara intre “a fi ascultator, a ma conforma, a trai dupa cum cred altii ca e bine” si “a fi eu insami”, alegerea ne apartine. Apoi, felul in care ne simtim zi de zi ne confirma daca am facut alegerea potrivita pentru noi sau nu.

Asadar, cel putin din experienta mea va pot spune ca a putea sa te exprimi cu adevarat liber necesita timp, dorinta, decizie si consecventa. Insa merita tot efortul pentru ca asta iti poate aduce mai multa incredere in propriile forte, echilibru, armonie si bucurie interioara, energie, optimism si pofta de viata, iar odata ce te schimbi tu se modifica si relatiile tale cu ceilalti.

Va astept sa ne miscam liber impreuna, pentru noi insine si pentru relatiile noastre cu cei din jur!

Cu mult drag,

Alina FLOREA

Psihoterapeut prin Miscare si Dans

Psiholog Centrul Dianthis

SCULPTURA  FAMILIEI

            Astazi am sa va spun cateva lucruri despre o tehnică terapeutica, inventată de David Kantor şi Fred Duhl, care mie imi place foarte mult, o folosesc cu clientii mei si consider ca este foarte benefica pentru procesul terapeutic – „Sculptura familiei”.

Terapeutul solicită tuturor membrilor familiei să se aşeze într-un grup statuar care are sens pentru ei. Este o metodă bine structurată, în care fiecare membru devine „sculptor” si i se cere să-i aşeze pe ceilalţi într-un tablou semnificativ, cu scopul de a stimula intensitatea trăirilor afective, pe parcursul şedinţelor terapeutice. În acest mod, se evidenţiază percepţiile fiecărei persoane despre familie, prin distanţa dintre pesonaje, prin postura şi atitudinea actorilor din tablou, a unora faţă de alţii, toate acestea putând „vorbi” despre cum vede acea persoană relaţiile dintre ea şi ceilalţi membri ai familiei, despre tipurile de interacţiuni care au existat, există sau pot exista între ei, cu avantajele şi dezavantajele lor. Procedeul permite o conştientizare puternică a ceea ce sunt membrii familiei, unii faţă de alţii.

            Virginia Satir a utilizat această tehnică pentru a dramatiza constrângerile rolurilor familiale, adevărate „capcane” psihologice redate postural. Utilizând această „sculptură” a vieţii de familie, Virginia Satir crează reprezentări tridimensionale asupra raporturilor dintre soţi, părinţi şi copii.

            Sculptura familiei este folosită şi pentru a ilumina scene din trecut (nu doar pentru prezent). O indicaţie tipică este „Amintiţi-vă stând în faţa casei copilăriei dumneavoastră. Intraţi şi descrieţi ce se întâmpla în mod obişnuit”. Ideea este ca fiecare membru al familiei (dacă sunt mai mulţi membri prezenţi la şedinţa de terapie) să facă un tablou, portretizând percepţiile sale despre viaţa de familie.

            De asemenea, această metodă poate fi folosită şi pentru ca persoana din terapie să dezvăluie cum şi-ar dori să arate lucrurile în viitor. De exemplu, terapeutul îi poate da următorul consemn: „Imaginaţi-vă că sunteţi în viitor, peste ceva timp, în casă, împreună cu familia dumneavoastră. Cum aţi vrea să fie, ce s-ar întâmpla în casă atunci?”. Astfel, terapeutul poate crea reprezentări despre tipul de relaţie pe care ar vrea persoana din terapie să îl aibă cu membrii familiei sale, în viitor.

            Aşadar, asemenea dramatizări îi pot da terapeutului şi o imagine de ansamblu despre trecutul, prezentul şi viitorul relaţiilor interpersonale din cadrul familiei clientului, şi sunt probabil cele mai folositoare, dacă sugerează schimbări, asupra cărora se poate apoi acţiona.

            „Toate familiile fericite sunt la fel. Fiecare familie nefericită este nefericită în propriul fel”, spunea Lev Tolstoi în „Anna Karenina” (1873). Însă, în condiţiile în care noi toţi suntem atât de diferiţi unii de alţii, când sunt atâtea axiome de luat în calcul în tot ceea ce înseamnă o persoană, un om, când trăim atât de diferit fiecare aceeaşi situaţie, cum am mai putea crede că măcar familiile fericite sunt la fel? Fiecare iubeşte, simte, înţelege şi rezonează în felul său cu ceilalţi, aşadar chiar şi în cazul unei „familii fericite” sculptura familiei, de exemplu, a familiei din copilărie, este extrem de benefică pentru procesul terapeutic.

            Din dragoste pentru oameni şi pentru unicitatea lor ....

Autor:

Alina Florea

Psiholog Centrul Dianthis