JOCUL - CALEA DE INTRARE IN LUMEA COPILULUI TAU

Calatoresc cu trenul catre desavarsirea visurilor mele. Sunt zorii unei noi zile in care abia astept sa vad ce experiente noi voi trai, alaturi de oameni cunoscuti si dragi mie sau de cei pe care abia ii voi cunoaste.

Undeva in apropierea mea se aude un glas vesel de copil care ii povesteste ceva mamei sale si o tot indeamna sa se joace impreuna. Imi indrept privirea spre fereastra si descopar ca il pot chiar zari in reflectia geamului din tren. Si gandurile imi zboara la copilaria mea ..... Mi-am amintit cat de frumos ma jucam cu prietenele mele de atunci, de jocurile copilariei noastre si de cat de mult sens aveau acestea pentru noi. Jocul era lumea noastra pe care o cream si in care ne exprimam cu adevarat sentimentele. Piesele de teatru pe care le jucam vorbeau despre lumea noastra interioara, despre bucuriile si tristetile noastre, despre cum ne simteam si ne traiam anii de copilarie. Jocul ne crea un context sigur in care ne puteam exprima asa cum eram cu adevarat, lucruri pe care nu le aratam in nici o alta situatie. 

       
Copilul de alaturi insista in continuare la mama sa se joace cu el ......

In timpul jocului copilul se simte liber sa "vorbeasca" si, in unele cazuri, acesta e singurul mod in care el se poate exprima. Este posibil ca unii copii sa se simta foarte tristi, suparati si neintelesi datorita situatiilor si relatiilor din familie, dar nu le pot spune toate acestea parintilor, mai ales daca acestia nu au timp si disponibilitate pentru a-i asculta cu adevarat, de a crea o legatura sincera si autentica cu ei, o relatie sigura bazata pe incredere reciproca.

       
Cand parintele isi indreapta atentia catre copil si intra in jocul lui, poate descoperi ce resursa importanta este jocul pentru a-l cunoaste mai bine. Cel mic intra cu usurinta in rolul personajelor iar acestea, prin tot ceea ce fac si spun, prin felul in care actioneaza sau chiar prin faptul ca nu o fac, vorbesc despre emotiile si trairile copilului, despre lumea sa interioara, despre suferintele, preocuparile sau bucuriile din sufletul lui. 

     
Asadar, daca parintele cauta drumul spre copilul sau, una din cele mai facile si potrivite cai este jocul impreuna. Acesta poate duce la imbunatatirea relatiei lor datorita faptului ca realizeaza contextul favorabil in care, daca parintele este atent, isi poate cunoaste copilul mai bine, ii poate descoperi nevoile si dorintele sale launtrice profunde, pentru a putea veni ulterior in intampinarea lor. In plus, chiar simplul fapt ca parintele petrece timp impreuna cu cel mic ajuta la consolidarea relatiei lor. 

Iubirea neconditionata, care implica atentie, disponibilitate, sprijin si afectiune acordate de catre noi parintii, le dau aripi sa zboare copiilor nostri, le dau curaj, putere si energie pentru viata.

       
Copilul de alaturi a incetat sa o mai roage pe mama sa se joace cu el si priveste pe fereastra. Nu mai pare la fel de vesel ca la inceput ......

Cu toata dragostea de parinte,

Alina FLOREA

Psiholog Centrul Dianthis

SCULPTURA  FAMILIEI

            Astazi am sa va spun cateva lucruri despre o tehnică terapeutica, inventată de David Kantor şi Fred Duhl, care mie imi place foarte mult, o folosesc cu clientii mei si consider ca este foarte benefica pentru procesul terapeutic – „Sculptura familiei”.

Terapeutul solicită tuturor membrilor familiei să se aşeze într-un grup statuar care are sens pentru ei. Este o metodă bine structurată, în care fiecare membru devine „sculptor” si i se cere să-i aşeze pe ceilalţi într-un tablou semnificativ, cu scopul de a stimula intensitatea trăirilor afective, pe parcursul şedinţelor terapeutice. În acest mod, se evidenţiază percepţiile fiecărei persoane despre familie, prin distanţa dintre pesonaje, prin postura şi atitudinea actorilor din tablou, a unora faţă de alţii, toate acestea putând „vorbi” despre cum vede acea persoană relaţiile dintre ea şi ceilalţi membri ai familiei, despre tipurile de interacţiuni care au existat, există sau pot exista între ei, cu avantajele şi dezavantajele lor. Procedeul permite o conştientizare puternică a ceea ce sunt membrii familiei, unii faţă de alţii.

            Virginia Satir a utilizat această tehnică pentru a dramatiza constrângerile rolurilor familiale, adevărate „capcane” psihologice redate postural. Utilizând această „sculptură” a vieţii de familie, Virginia Satir crează reprezentări tridimensionale asupra raporturilor dintre soţi, părinţi şi copii.

            Sculptura familiei este folosită şi pentru a ilumina scene din trecut (nu doar pentru prezent). O indicaţie tipică este „Amintiţi-vă stând în faţa casei copilăriei dumneavoastră. Intraţi şi descrieţi ce se întâmpla în mod obişnuit”. Ideea este ca fiecare membru al familiei (dacă sunt mai mulţi membri prezenţi la şedinţa de terapie) să facă un tablou, portretizând percepţiile sale despre viaţa de familie.

            De asemenea, această metodă poate fi folosită şi pentru ca persoana din terapie să dezvăluie cum şi-ar dori să arate lucrurile în viitor. De exemplu, terapeutul îi poate da următorul consemn: „Imaginaţi-vă că sunteţi în viitor, peste ceva timp, în casă, împreună cu familia dumneavoastră. Cum aţi vrea să fie, ce s-ar întâmpla în casă atunci?”. Astfel, terapeutul poate crea reprezentări despre tipul de relaţie pe care ar vrea persoana din terapie să îl aibă cu membrii familiei sale, în viitor.

            Aşadar, asemenea dramatizări îi pot da terapeutului şi o imagine de ansamblu despre trecutul, prezentul şi viitorul relaţiilor interpersonale din cadrul familiei clientului, şi sunt probabil cele mai folositoare, dacă sugerează schimbări, asupra cărora se poate apoi acţiona.

            „Toate familiile fericite sunt la fel. Fiecare familie nefericită este nefericită în propriul fel”, spunea Lev Tolstoi în „Anna Karenina” (1873). Însă, în condiţiile în care noi toţi suntem atât de diferiţi unii de alţii, când sunt atâtea axiome de luat în calcul în tot ceea ce înseamnă o persoană, un om, când trăim atât de diferit fiecare aceeaşi situaţie, cum am mai putea crede că măcar familiile fericite sunt la fel? Fiecare iubeşte, simte, înţelege şi rezonează în felul său cu ceilalţi, aşadar chiar şi în cazul unei „familii fericite” sculptura familiei, de exemplu, a familiei din copilărie, este extrem de benefică pentru procesul terapeutic.

            Din dragoste pentru oameni şi pentru unicitatea lor ....

Autor:

Alina Florea

Psiholog Centrul Dianthis