„Binecuvântați sunt cei
care pot oferi fără să-și aminteasă și pot primi fără să uite.”
Elisabeth Bibesco
A
trecut vremea sărbătorilor de iarnă și totuși eu mă gândesc la daruri. Nu e vorba de acel gen de cadouri pe care uneori nici nu
te mai bucuri că le oferi pentru că ai obosit alergând prin magazine după ele
și întrebându-te: „oare îi va plăcea?”. Mă gândesc la daruri pe care să le
facem mereu, în fiecare zi, când simțim că avem ceva de oferit, când credem că
celălat are nevoie să primească ceva (indiferent dacă merită sau nu). Daruri
mărunte care nu necesită vreun efort, dar care pot valora foarte mult.
Un
dar nu e nevoie să fie ceva material, un obiect, oricât ar fi el de frumos sau
valoros. Un dar adevărat și ușor de oferit e acela care vine din suflet, îl
oferi cu bucurie și care, prin faptul că l-ai oferit îți aduce împlinire și
mulțumire. Poate fi un zâmbet, un gând bun sau o încurajare. Chiar și un umăr
pe care un prieten are nevoie să plângă poate fi un mic dar, dacă îl oferi la
momentul potrivit. Poate că el nu are nevoie decât să-i acorzi puțină atenție
și să-l asculți, să-l lași să vorbească și să-și spună oful.
Este
posibil ca ceea ce oferi să ajungă la persoana care primește într-un moment în
care simte că nu mai are nicio speranță, nicio bucurie, când crede că tot ce o
înconjoară îi este potrivnic. În astfel de clipe micul tău dar poate deveni ceva
extrem de valoros, o mică rază plăpândă se poate transforma într-o lumină
strălucitoare care dă acelei ființe puterea să continue, să meargă mai departe.
Poate
nu vei ști niciodată dacă și în ce fel a fost de folos ceea ce ai oferit, dar poate
că nici nu este nevoie. Simplul fapt de a dărui fără a aștepta recunoștință
cred că ne poate face mai buni, mai atenți la noi înșine și la ceilalți, la
bucuria noastră și a celor din jur. Este posibil ca uneori cel ce primește să
fie atât de preocupat de propria persoană, de propriile probleme încât nici să
nu observe că i se oferă ceva. Asta nu ar trebui să ne descurajeze, ci
dimpotrivă, îi mai oferim ceva și altă dată. Și poate, cândva vom avea șansa de
a vedea în privirea lui acea sclipire, acel zâmbet, acea lumină ce apare în
ochii unui copil care a primit jucăria pe care și-o dorea.
Nu
aș vrea să fiu înțeleasă greșit, a dărui nu înseamnă să uiți de tine, să te
neglijezi, să te lași la urmă, să dai tot ce ai și să nu mai rămâi cu nimic.
Când dăruim ceva din suflet împărtășim cu ceilalți câte ceva din ceea ce există
în noi. Și sunt convinsă că toți avem mereu ceva frumos de dăruit, doar că de
multe ori nu suntem conștienți. Partea și mai frumoasă a lucrurilor este că,
deși nu acesta este scopul, dăruind, ne va veni mai devreme sau mai târziu
rândul să primim, căci în toate există un echilibru.
Trăim
într-o lume în care oamenii au uitat să ofere, să iubească, ba chiar și să
zâmbească, o lume în care propria persoană e mai importantă decât orice
altceva. Cu siguranță ne-ar fi tuturor mai bine dacă am oferi mai mult din ceea
ce poate, la rândul nostru, ne-ar plăcea să primim.
Este
foarte important ca darul să vină din inimă, să-l oferi cu drag și cu plăcere,
să pui în el o fărâmă din sufletul tău, căci atunci are mai multe șanse să
ajungă acolo unde trebuie, unde este nevoie de el. Abia atunci vei simți acea
mulțumire, acea bucurie lăuntrică de a oferi.
Cum
ar fi dacă fiecare dintre noi am dărui câte ceva în mod conștient în fiecare
zi? La urma urmei, dacă s-ar întâmpla așa, fiecare ar avea la rândul său cel
puțin o șansă să primească ceva… îmi și imaginez o lume plină doar de zâmbete,
de bucurie și gânduri bune…. Hmm, pare utopic, nu? Și totuși….
„Nu judeca fiecare zi
după recolta pe care o culegi, ci după semințele pe care le cultivi.”
Robert
Louis Stevenson
Cu mult drag,
Magdalena Smolinschi
psiholog
