-poveste pentru părinți și copii-
A fost odată ca
niciodată o vulpe care, deși era foarte frumoasă, nu era perfectă. Singurul
lucru care era perfect la ea era coada. Într-adevăr, avea o coadă perfectă. Ea
și-ar fi dorit însă ca tot ce era legat de ea, dar și de cei din jurul său să
fie perfect.
În casa vulpii
celei frumoase locuia și o rață. Ea se considera a fi o rață sălbatică, tocmai
ca urmare a faptului că vulpea îi pretindea mereu să fie perfectă. Rața sălbatică se simțea
mereu furioasă și de cele mai multe ori nu avea încredere în ea însăși, în propriile
puteri, abilități și resurse. Nu credea că poate face ceva bun pentru că tot ceea ce făcea
trebuia să fie perfect. De aceea, avea nevoie de confirmări și o întreba
mereu pe vulpea pe care o considera șireată, dacă ceea ce face ea este perfect.
Dar de fiecare dată vulpea avea ceva de adăugat sau de corectat la ceea ce făcea rața
sălbatică. Ba chiar uneori se amuza pe seama încercărilor disperate ale raței
de a o mulțumi.
Cu siguranță,
cuprinsă mereu de nevoia ei de a atinge perfecțiunea (oare de unde i-o fi venit
o asemenea nevoie?), vulpea cea imperfectă și șireată nu își dădea seama ce influență
are asupra raței. Nu putea vedea că rățușca, pentru a deveni ea însăși nu era necesar să fie perfectă. Avea nevoie de iubire necondiționată, de acceptare,
înțelegere, sprijin și încurajări.
Rața (care nu era deloc sălbatică), își dorea
doar să fie ea însăși, să fie lăsată să crească, să fie iubită și să învețe să
se iubească. Avea însă nevoie și de un exemplu. Cel mai ușor ar fi învățat toate acestea de la vulpe, dacă ea
însăși ar fi putut să accepte faptul că
este perfectă în imperfecțiunea ei, că se poate iubi așa cum este și că îi
poate iubi și pe ceilalți așa cum sunt.
Cu iubire pentru copii și părinții lor,
psiholog Magdalena Smolinschi
