Ai simtit
vreodata ca treci prin viata ca si cum altcineva ar trai in locul tau? Ca mergi
zilnic la serviciu sau la scoala, petreci timp cu familia, participi la tot
felul de evenimente si totusi ramai doar cu o amintire vaga despre ele sau
chiar le uiti pe toate cu desavarsire chiar daca s-au intamplat saptamana
trecuta sau chiar ieri? E ca si cum spectacolul vietii tale e in plina
desfasurare iar tu nu simti ca esti pe scena, ca faci parte din el, nu il poti
trai si simti ci poti doar sa il privesti din sala sau din culise, asa cum fac
si ceilalti. Doar ca pentru ei este firesc sa fie spectatori ai vietii tale si
actori in propriile vieti.
Asta se intampla
atunci cand partea emotionala din fiinta
completa care esti a amortit, a invatat
sa fie bine controlata si nu se mai
poate conecta la experientele vietii, la oamenii din jur, la intregul care
inseamna lumea in care traiești.
Te-ai obisnuit sa
gandesti mult, sa analizezi, sa rezolvi probleme, sa cauti solutii si sa iei
decizii. Toate astea le faci cu mintea, cu partea ta cognitiva, rationala. Dar cu
emotiile tale cum ramane? Adesea, cand partea afectiva este amortita cauti
mereu raspunsurile in exterior, te raportezi la cei din jur ca sa afli daca e
bine sau nu ceea ce faci, cauti repere in carti, in ceea ce fac sau spun altii.
Experientele tale
din trecut, inca de cand erai mic copil, te-au invatat ca a simti poate fi prea
dureros si ca in felul acesta ai putea pierde controlul asupra propriei vieti.
Asa ca ai invatat usor, usor, sa te detasezi de emotiile si sentimentele tale,
sa le negi sau sa le treci prin filtrul gandirii. Cu timpul ai devenit expert
in a te apara de ele, a le tine la distanta, a nu le mai trai si te-ai convins
de multe ori ca asa este corect.
Poate chiar ai
inceput sa eviti din ce in ce mai mult contactele cu ceilalti de teama de a nu
fi ranit sau ai invatat sa porti masti pentru ca nu ai stiut cum altfel sa
reactionezi in anumite situatii. Uneori poate consideri ca toti cei din jur au
ceva cu tine, ca sunt rau intentionati si ai inceput sa proiectezi furia pe
care niciodata nu ti-ai dat voie sa o accepti si sa o exprimi.
Cu siguranta pana
acum este cel mai bun lucru pe care l-ai fi putut face, a fost calea prin care
ai putut supravietui in momentele in care resursele tale interioare nu erau
suficient de puternice ca sa te apere de ranile care ti-au fost provocate cu
sau fara intentie.
Totusi, de la un
timp ai inceput sa te intrebi: de ce nu pot simti bucurie atunci cand reusesc
sa ating un obiectiv pe care mi l-am dorit foarte mult? De ce nu simt
satisfactia lucrului bine facut? Cum se face ca imi amintesc prea putine
intamplari din copilaria mea? De ce nu ma pot conecta cu ceilalti la un nivel
mai profund? Dar oare eu pot sa iubesc? Cum se simte atunci cand iubesti? Cum stiu
ca iubesc si sunt iubit?
Fiinta noastra
este un intreg format din interdependenta corp-suflet-minte. Disocierea,
separarea si indepartarea partii emotionale din noi apare ca urmare a traumelor
(ranirilor) traite in trecut sau preluate de la inaintasii nostri si este intretinuta
si de societatea in care traim. Ea incurajeaza si valorizeaza gandirea in
detrimentul simtirii pe care o considera inferioara. Mai mult, noi am invatat
inca de mici ca a-ti manifesta emotiile nu se cuvine (vezi educatia data baietilor
– „E rusine sa plangi!”) sau ca a simti orice fel de emotie nu e important – „Lasa
c-o sa-ti treaca!”.
Detasarea de
emotiile neplacute, mai ales daca procesul incepe in primii ani de viata, ne
fereste de o parte din suferinta, dar pretul este unul foarte mare: ne priveaza
si de emotiile bune care dau sens si savoare vietii si ofera semnificatie si
rezonanta afectiva fiecarei clipe traite. Toate emotiile, fie ele placute sau
neplacute ne permit sa ne simtim conectati cu fiintele din jurul nostru si cu Intregul
mai mare din care facem parte. Daca avem capacitatea de a le identifica, a le gestiona
si a le accepta ca fiind parte din noi, ele ne ajuta sa simtim cu sufletul si
corpul, nu doar sa intelegem cu mintea, ca Raiul ESTE pe pamant si ca sensul
profund al vietii noastre este de a fi fericiti.
Tu ce alegi sa
fii - actor sau spectator in propria viata?
Cu mult drag,
Magdalena
Smolinschi
Psihoterapeut
Centrul Dianthis
