ACTOR SAU SPECTATOR IN PROPRIA VIATA?

Ai simtit vreodata ca treci prin viata ca si cum altcineva ar trai in locul tau? Ca mergi zilnic la serviciu sau la scoala, petreci timp cu familia, participi la tot felul de evenimente si totusi ramai doar cu o amintire vaga despre ele sau chiar le uiti pe toate cu desavarsire chiar daca s-au intamplat saptamana trecuta sau chiar ieri? E ca si cum spectacolul vietii tale e in plina desfasurare iar tu nu simti ca esti pe scena, ca faci parte din el, nu il poti trai si simti ci poti doar sa il privesti din sala sau din culise, asa cum fac si ceilalti. Doar ca pentru ei este firesc sa fie spectatori ai vietii tale si actori in propriile vieti.

Asta se intampla atunci cand partea emotionala  din fiinta completa care esti  a amortit, a invatat sa fie bine controlata  si nu se mai poate conecta la experientele vietii, la oamenii din jur, la intregul care inseamna lumea in care traiești.

Te-ai obisnuit sa gandesti mult, sa analizezi, sa rezolvi probleme, sa cauti solutii si sa iei decizii. Toate astea le faci cu mintea, cu partea ta cognitiva, rationala. Dar cu emotiile tale cum ramane? Adesea, cand partea afectiva este amortita cauti mereu raspunsurile in exterior, te raportezi la cei din jur ca sa afli daca e bine sau nu ceea ce faci, cauti repere in carti, in ceea ce fac sau spun altii.

Experientele tale din trecut, inca de cand erai mic copil, te-au invatat ca a simti poate fi prea dureros si ca in felul acesta ai putea pierde controlul asupra propriei vieti. Asa ca ai invatat usor, usor, sa te detasezi de emotiile si sentimentele tale, sa le negi sau sa le treci prin filtrul gandirii. Cu timpul ai devenit expert in a te apara de ele, a le tine la distanta, a nu le mai trai si te-ai convins de multe ori ca asa este corect.

Poate chiar ai inceput sa eviti din ce in ce mai mult contactele cu ceilalti de teama de a nu fi ranit sau ai invatat sa porti masti pentru ca nu ai stiut cum altfel sa reactionezi in anumite situatii. Uneori poate consideri ca toti cei din jur au ceva cu tine, ca sunt rau intentionati si ai inceput sa proiectezi furia pe care niciodata nu ti-ai dat voie sa o accepti si sa o exprimi.

Cu siguranta pana acum este cel mai bun lucru pe care l-ai fi putut face, a fost calea prin care ai putut supravietui in momentele in care resursele tale interioare nu erau suficient de puternice ca sa te apere de ranile care ti-au fost provocate cu sau fara intentie.

Totusi, de la un timp ai inceput sa te intrebi: de ce nu pot simti bucurie atunci cand reusesc sa ating un obiectiv pe care mi l-am dorit foarte mult? De ce nu simt satisfactia lucrului bine facut? Cum se face ca imi amintesc prea putine intamplari din copilaria mea? De ce nu ma pot conecta cu ceilalti la un nivel mai profund? Dar oare eu pot sa iubesc? Cum se simte atunci cand iubesti? Cum stiu ca iubesc si sunt iubit?

Fiinta noastra este un intreg format din interdependenta corp-suflet-minte. Disocierea, separarea si indepartarea partii emotionale din noi apare ca urmare a traumelor (ranirilor) traite in trecut sau preluate de la inaintasii nostri si este intretinuta si de societatea in care traim. Ea incurajeaza si valorizeaza gandirea in detrimentul simtirii pe care o considera inferioara. Mai mult, noi am invatat inca de mici ca a-ti manifesta emotiile nu se cuvine (vezi educatia data baietilor – „E rusine sa plangi!”) sau ca a simti orice fel de emotie nu e important – „Lasa c-o sa-ti treaca!”.

Detasarea de emotiile neplacute, mai ales daca procesul incepe in primii ani de viata, ne fereste de o parte din suferinta, dar pretul este unul foarte mare: ne priveaza si de emotiile bune care dau sens si savoare vietii si ofera semnificatie si rezonanta afectiva fiecarei clipe traite. Toate emotiile, fie ele placute sau neplacute ne permit sa ne simtim conectati cu fiintele din jurul nostru si cu Intregul mai mare din care facem parte. Daca avem capacitatea de a le identifica, a le gestiona si a le accepta ca fiind parte din noi, ele ne ajuta sa simtim cu sufletul si corpul, nu doar sa intelegem cu mintea, ca Raiul ESTE pe pamant si ca sensul profund al vietii noastre este de a fi fericiti.

Tu ce alegi sa fii - actor sau spectator in propria viata?

Cu mult drag,

Magdalena Smolinschi

Psihoterapeut Centrul Dianthis

FRICA SI PERCEPTIA REALITATII

“Nu te teme de viata! Crede ca viata merita traita, iar aceasta credinta te va ajuta sa creezi realitatea” spunea filosoful William James

Cum ar fi viata noastra daca nu ne-ar mai fi atat de frica? Daca am fi constienti ca in multe situatii avem posibilitatea sa ne oferim noua insine ceea ce avem nevoie pentru a nu ne mai incerca tot felul de frici?

Frica nu este o emotie negativa dupa parerea mea, asa cum a fost etichetata. Daca invatam sa o ascultam, putem auzi ca ea ne atentioneaza cu privire la anumite nevoi ale noastre ce nu sunt satisfacute sau care avem noi impresia ca nu sunt implinite la un moment dat. Doar ca multi dintre noi nu stim sau uitam ca in spate este altceva si lasam responsabilitatea pentru tot disconfortul pe care il simtim in astfel de cazuri asupra ei. Astfel, incepem sa ne luptam cu frica, in vreme ce ne-ar ajuta mult mai mult de fapt sa intelegem ce vrea sa ne spuna, cu ce mesaj vine in viata noastra si sa o acceptam.

Frica este in stransa legatura cu nevoile fundamentale ale fiintei umane, printre care nevoia de siguranta si nevoia de iubire. Asadar, cand ne este frica ar putea fi benefic sa ne intrebam mai intai “Ce nevoie a mea nu este implinita?” si apoi sa verificam daca este fondata intr-adevar frica pe care o simtim. De ce spun asta? Pentru ca atunci cand simtim frica, ni se poate schimba perceptia asupra realitatii si asupra oamenilor cu care relationam. E posibil sa ne creem o imagine deformata despre anumite situatii, persoane sau despre oameni, in general, ceea ce poate duce la dificultati in interactiunea cu acestia.  

Sentimentul de frica poate fi stimulat de tot felul de ganduri care ne trec prin minte, insa este important pentru noi, intr-un anume caz, sa ne intrebam: frica noastra tine intr-adevar de realitatea acelui moment sau ar putea avea legatura cu un eveniment prin care am trecut cu ceva timp in urma, in alt context, cu alte persoane - “Oare chiar ar putea sa se intample lucrul de care imi este frica acum, aici, in aceasta situatie? Chiar imi este amenintata nevoia de siguranta (de exemplu) sau este doar o impresie de-a mea?” Uneori trecutul nu este usor de acceptat si de lasat in urma.

Constientizarea faptului ca il aducem in prezent prin retrairea sentimentului de frica in situatii si cu persoane care nu au nici o legatura cu evenimentele din trecutul nostru, poate reprezenta un prim pas catre momentul in care sa putem vedea cu adevarat, cu mai multa claritate omul si situatia din fata noastra, sa ne reconstruim increderea si sa privim cu atentie pana incepem sa vedem din nou bunatatea si frumusetea din jur si din cei de langa noi. 

Si, intr-un final, sa incepem sa ne bucuram iarasi de viata!

Cu deschidere,

Alina FLOREA

Psihoterapeut Centrul Dianthis

Declaratie de dragoste

      Sunt indragostita! De oameni si de tot ceea ce pot fi, de tot ce pot insemna, trai si crea ei. Da, sunt indragostita de felul in care se pot naste si renaste, de infinitele lor posibilitati si moduri in care pot simti si  isi pot aminti cine sunt ….

      Sunt indragostita de ritmul si vibratia lor interioara, de felul  in care pasesc in dansul vietii lor, de modul in care pasiunea ii anima, ii misca si le reda pofta de a trai. Sunt indragostita de felul in care o anumita pasiune poate dezvolta atata creativitate in ei, incat ii poate duce la o placere pura si lacrimi de fericire!

     Sunt indragostita de minunea pe care o pot simti atunci cand coboara din minte in inima, de felul in care libertatea interioara ii poate face sa simta ca traiesc cu adevarat!

     Sunt indragostita de voi, dragii mei, si invat sa va cunosc si sa va inteleg zi de zi tot mai mult, prin mine insami …. ma inspirati, ma provocati, ma faceti sa raman muta de uimire in fata creatiei divine.

     Sunt indragostita!


Cu recunostinta,

Alina FLOREA
Psiholog Centrul Dianthis

SUFLETUL OMULUI - INTRE RAZBOI SI PACE

             O sămânţă a fost la început. Şi atâta linişte .... a crescut, a crescut şi a început să prindă contur, să îşi facă simţită prezenţa în această lume. Apoi a început şi el să simtă - vibraţia unei emoţii pozitive a sufletului „gazdă”, vibraţia unei emoţii negative .... vibraţia unui nou început. Stă în faţa vieţii unui erou sau a unui laş, a unui curajos sau a unui timid, a unui om bun sau a unui om rău? Ce putem spune?

Decât că e pe cale să înceapă viaţa unei fiinţe cu o multitudine de posibilităţi, în acel moment. Mai creşte şi ajunge să vadă în sfârşit persoana împreună cu care a respirat, împreună cu care a simţit, de mână cu care a intrat în această viaţă ....mama. Această lume, mai puţin sigură, mai puţin confortabilă, începe să i se desfăşoare înainte, iar el merge, avansează şi ..... şoc: apar primele frustrări, primele sentimente că e neînţeles, încă din primele luni de viaţă. Chipul şi iubirea mamei însă, îl ajută şi îi redă încrederea de a merge mai departe. Şi începe să descopere din ce în ce mai multe minunăţii ale acestei lumi, de la sentimentul de bucurie la cel de tristeţe, de la reuşită la eşec, de la uimire la obişnuinţă, de la plâns la râs, şi mai târziu, experimentând toate acestea şi multe altele, poate ajunge să cunoască încrederea puternică şi dezamăgirea, apropierea şi despărţirea, prietenia şi trădarea, plăcerea şi suferinţa, iubirea şi ura. Între bine şi rău va fi omul în toată viaţa lui.

Pe parcursul vieţii sale însă, îşi va descoperi resursele,  punctele sale forte, care îl vor ajuta să meargă mai departe, dar şi angoasele sale, fricile şi ungherele sufletului său, care îl vor ţine pe loc şi nu îl vor lăsa să continue să mergă pe drumul care i se deschide înainte.

Câte poate trăi omul într-o viaţă? Poate simţi copilăria în adevăratul sens al cuvântului, poate simţi căldura unei mame iubitoare şi a unui tată aproape de sufletul său, poate simţi că se joacă liber, fără frica de a nu strica „jocul”, poate să se simtă în siguranţă atunci când are nevoie, poate să fie sigur că şi mâine va simţi toate acestea şi multe alte minunăţii ale acestei lumi, poate iubi. Dar poate simţi şi despărţirea de toate sau poate teama că de mâine nu vor mai fi în viaţa lui. Şi măcar dacă ar fi fost, chiar şi pentru puţin timp ..... Dar poate fi doar iluzia că le-a avut. Şi totuşi, dacă ele chiar au fost acolo şi le-a pierdut, atunci când le va regăsi sau când le va recâştiga din nou, vor fi cu atât mai preţioase..... atunci omul îşi poate descoperi esenţa vieţii sale. Atunci furtuna îl va fi făcut mai puternic, mai înţelept şi, poate, mai iubitor. Atunci va putea înţelege că pentru a merge către viitor, trebuie să păşeşti mai întâi spre trecut. Să te împaci cu tot ce a fost al tău şi să crezi că mâine chiar va răsări soarele, după furtuna vieţii tale. Si sa traiesti cu toata fiinta ta AZI.

Poate că tocmai acest lucru face viaţa omului atât de interesantă, atât de provocatoare, atât de vie ......... Poate ca e menirea noastra in viata aceasta, sa invatam sa cautam drumul catre "casa", drumul catre noi insine, sa reusim sa ajungem la adevarata noastra esenta, unica in fiecare dintre noi, si abia dupa aceea sa incepem ....... SA TRAIM CU ADEVARAT!

Cu multă dragoste de oameni,

Alina Florea

Psiholog Centrul Dianthis

DIMENSIUNEA TIMPULUI

                 „În prezent stă tot secretul; dacă dai atenţie prezentului, poţi să-l îmbunătăţeşti. Şi dacă îţi îmbunătăţeşti prezentul, tot ce se va întâmpla apoi va fi mai bine”

Paulo Coelho – „Alchimistul”

            Trecând, în timp ce eram studentă, printr-o perioadă în care am decis să mă opresc din tumultosul „zi de zi” şi să mă gândesc la „Ce am făcut azi? Cum a influenţat ce am făcut eu azi pe cei dragi mie?”, am să vă mărturisesc şi vouă ce am descoperit atunci. De ce? Pentru că mie mi-a fost de mare ajutor să fac acest „exerciţiu”, a schimbat viaţa mea şi a familiei mele, şi sper să vă ajute şi pe voi.

Eram într-o grabă continuă, dis de dimineaţă duceam copilul la şcoală, serviciu, clienţi, telefoane, rezolvarea problemelor administrative, cursuri, teme, treburi gospodăreşti şi multe, multe proiecte. De multe ori ajungea să conteze fiecare minut, nu aveam timp să stau nici un pic şi multe din lucruri le făceam din inerţie.

Mi s-a întâmplat chiar să nu-mi dau seama când am străbătut o bună parte din traseu, la volan fiind, pentru că în tot acel timp eu mai rezolvasem o serie de probleme prin telefon. Şi, trecând astfel zilele mi-am dat seama la un moment dat că aproape pierdusem legătura cu mine, pentru că nu aveam timp să stau pur şi simplu să mă gândesc în linişte la mine şi la cei dragi mie, la viaţa noastră împreună. Din păcate, cred că li se întâmplă multor oameni acest lucru, acum, „în secolul vitezei” în care trăim. Astfel, am început să mă întreb „Ce am făcut azi? Cum a influenţat ce am făcut eu azi pe cei dragi mie?” şi am luat pe rând şi mi-am analizat acţiunile. Mi-am dat seama de două lucruri foarte importante: în primul rând, în graba aceea continuă, comunicarea dintre mine şi cei dragi sufletului meu nu mai era una profundă, ci de suprafaţă, din care lipsea atenţia la nevoile şi dorinţele celorlalţi; şi în al doilea rând, mi-am dat seama că majoritatea acţiunilor şi demersurilor pe care le făceam erau pentru viitor, multe din ele pentru atingerea scopurilor pe termen lung, nu pentru prezent. Însă exista riscul, continuând astfel, ca să ajung să ating acele obiective, dar să pierd esenţialul din viaţa mea. Analizând lucrurile în ansamblul lor, am reuşit să văd că eu trăiam mai mult în viitor decât în prezent. Acest lucru m-a ajutat să încep să gândesc şi pentru prezent, să fiu atentă şi să pun mai mult preţ pe tot ce am azi, pe ceea ce pot face pentru noi ca să ne ajute şi să ne facă viaţa mai frumoasă acum, în prezent. Vă mărturisesc că cei apropiaţi mie au simţit din plin schimbarea şi s-au bucurat de ea.

Am început să ne facem mai mult timp pentru a petrece împreună, să fim mai atenţi unii cu alţii, mai afectuoşi, şi ne simţim bine făcând aceste lucruri în continuare, înclinându-ne mai mult către prezent, decât spre viitor.

Scriitorul Gabriel Garcia Marquez spunea: „Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubeşti. De aceea, nu mai aştepta, fă-o azi, întrucât dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua când nu ţi-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrăţişare...”

Aşadar, de cele mai multe ori ne complicăm existenţa încercând să ne regăsim în trecut sau în viitor, dar foarte rar în prezent. Ne-am învăţat să ingnorăm prezentul, să nu trăim în el, ci să aşteptăm ceva mai bun de la viitor, sau să ne regretăm trecutul. Cât despre perioada în care trăim cu toţii, este „secolul vitezei” pentru că noi oamenii facem ca să fie aşa, valorile noastre astăzi sunt altele, uităm să ne îndreptăm atenţia către ceea ce contează cu adevărat pentru noi.

Autor:

Alina Florea

Psiholog Centrul Dianthis