TERAPIA IN PASI DE DANS

      Ce este dansul terapeutic? O uniune de mai multe miscari ce vin natural una dupa alta daca ….. le lasi ….. De unde vin ele? Din adancul fiintei tale daca ….. iti permiti sa te deschizi ….. din toate emotiile si trairile tale interioare, de azi si de alta data …..

     Dansul este o suava intalnire dintre suflet, minte si corp ce iti poate deschide calea catre cel/cea care esti cu adevarat, in moduri pe care le cunosti deja sau in care nu ai crezut niciodata ca ai putea fi ….. Este o minunata poarta catre tine si potentialul tau interior daca ….. vrei sa o deschizi ….. Poate fi eliberator cand pui in el ceea ce nu poti pune in cuvinte ….. o descarcare emotionala pe care sa o duci pana acolo unde vrei tu, pana unde poti sau pana unde iti dai voie in acel moment.

       Dansul tau poate vorbi despre bucurie, placere, tristete, confuzie, vinovatie, frica, furie, curaj, putere ….. despre tot ce ai fost si ai simtit tu vreodata sau despre tot ce esti sau simti in acel moment. Este o punte care poate aduce trecutul in prezent si prin care poti explora noi posibilitati pentru viitor.

      In miscarile tale poti simti din nou ca traiesti, ca iubesti, ca suferi, ca iti amintesti de acea parte din tine pe care poate ai inchis-o inlauntrul tau de teama de ce vor spune ceilalti, de societate sau chiar de teama de tine insuti ….. Insa, o noua intalnire cu acea parte din tine este o noua sansa de a o explora, de a-i da noi sensuri si posibilitati …… de a o accepta. Prin dans poti ajunge sa reunesti toate partile sinelui tau, care poate la un moment dat in viata ta ai avut nevoie sa le fragmentezi pentru a putea continua …..

        Dansul terapeutic este ca o invitatie la o intalnire dintre tine insuti si posibilitatile tale nelimitate de a simti si a trai! 

Alina FLOREA

Psihoterapeut prin Miscare si Dans in formare continua
Psihoterapeut Sistemic de Cuplu si Familie

EU SUNT FEMEIE. TU EȘTI FEMEIE

Eu sunt femeie. Tu ești femeie. Și ești puternică pentru că ești plină de resurse și te accepți pe tine însăți așa cum ești. Ești bună și ai grijă de tine și știi că meriți asta din plin. Te privești în oglindă și îți vezi, simți și apreciezi frumusețea. Te iubești pe tine însăți pentru că știi cum se face și pentru că ai multă iubire de oferit, prin tine și celorlalți.

Eu sunt fiică. Tu ești fiică. Cum este să fii fiica mamei tale? Cum este să fii fiica tatălui tău? Oricum ar fi relația ta cu fiecare dintre ei, primești cu iubire tot ce ți-au oferit, fără grija că nu te vei putea revanșa față de ei. O poți face dând mai departe din ceea ce ai tu. Cel mai potrivit mod de a le mulțumi este să le fii recunoscătoare. În primul rând pentru că ți-au dat viață.

Eu sunt copil. Tu ești copil. Caută copilul din tine, descoperă-l și ascultă-l. Află ce nevoi are, ce își dorește și ce îi place. Oferă-i ce nu a primit până acum. Lasă-l să se joace. Dă-i voie să se bucure așa cum poate că nu a mai făcut-o de mult timp. Ține-l strâns la piept și spune-i că îl iubești. Necondiționat.

Eu sunt iubită. Tu ești iubită. Tu și partenerul tău priviți cu iubire unul către celălalt. Vă prețuiți, vă respectați  și sunteți mereu atenți ca dansul vostru împreună să curgă lin, în armonie și împlinire unul prin celălalt. 

Eu sunt mamă. Tu ești mamă. Privești în ochii copilului tău și te vezi pe tine. Vezi în el tot ce l-ai învățat prin fapta, cuvântul, gândul și emoțiile tale. Vezi acceptarea și înțelegerea, vezi îngăduința și călăuzirea, vezi răbdarea și iubirea. Vezi ceea ce ai tu mai de preț de oferit către lume.

Suntem asemănătoare și totuși atât de diferite… 

Magdalena Smolinschi

psiholog Centrul Dianthis

Infertilitatea si pierderea din spatele ei

                Simpatia, atractia, iubirea pot trezi in noi oamenii dorinta de a ne apropia mai mult unii de altii, de a ne cunoaste mai bine si de a decide chiar sa ne continuam viata langa cel pe care il descoperim, il simtim si ajungem sa il consideram “sufletul nostru pereche”. Astfel, doi oameni pot incepe sa mearga pe acelasi drum si, in afara de sentimentele si eforturile pe care le investesc fiecare din ei in relatie, pot incepe sa aiba obiective, planuri si visuri comune, ceea ce le intareste si mai mult relatia. Unele cupluri decid sa puna bazele unei familii impreuna, insa e foarte important ca partenerii sa discute mai intai despre “Ce inseamna pentru fiecare dintre ei familia? Ce asteapta sa se intample fiecare intr-o familie?”

                 Desigur, multe din cupluri isi doresc sa aiba copii, mai devreme sau mai tarziu, si fiecare se poate imagina chiar in rolul de mama sau de tata. In felul asta, speranta din sufletul fiecaruia poate creste si incep sa-si doreasca din ce in ce mai mult sa aiba un copil, caruia sa-i ofere dragostea si atentia lor, educatia si tot ce ii pot da ei mai bun. Odata cu speranta cresc si incercarile lor de a transmite viata mai departe. Insa, unele din aceste cupluri reusesc sa aduca pe lume un copil, in timp ce altele incearca si incearca in continuare. Dupa o perioada, cei care nu reusesc incep sa-si puna intrebari si sa constientizeze ca se confrunta cu o dificultate in acest sens. 

Astfel, aceste cupluri intra intr-un ciclu lunar de speranta – pierdere, prezent de obicei pana la diagnosticarea infertilitatii in cazul celor care fac investigatii, si eventual, pana la implementarea deciziei de a face tratament. Odata cu inceperea tratamentului, speranta se infiripa din nou in sufletele celor doi parteneri si daca rezultatele nu apar imediat, ei intra din nou in ciclul lunar de speranta-pierdere. Pe de alta parte, cuplurile care nu au demarat actiuni in vederea depistarii infertilitatii sunt si mai vulnerabile, datorita stresului cronic intretinut de repetarea continua a ciclurilor de speranta-pierdere, luna de luna.

Insa, ce se afla de fapt in spatele pierderii fertilitatii? Acolo se ascunde suferinta fiecaruia de a-si fi pierdut visul intemeierii unei familii cu copii. Acest lucru doare mai tare, de fapt. Daca partenerii nu pot procesa pierderea astfel incat sa poata sa o depaseasca, creste probabilitatea ca acel cuplu sa se destrame. De obicei, unul din parteneri cauta o alta persoana alaturi de care sa incerce sa-si implineasca visul. Daca se doreste ca relatia sa continue, atunci cand partenerii nu reusesc sa depaseasca aceasta pierdere au nevoie de ajutor specializat. Pe parcursul procesului terapeutic ei sunt insotiti de psihoterapeut sa gaseasca noi posibilitati de a-si implini visurile impreuna.

Cu drag de oameni,

Alina FLOREA

Psihoterapeut Centrul Dianthis

DIMENSIUNEA TIMPULUI

                 „În prezent stă tot secretul; dacă dai atenţie prezentului, poţi să-l îmbunătăţeşti. Şi dacă îţi îmbunătăţeşti prezentul, tot ce se va întâmpla apoi va fi mai bine”

Paulo Coelho – „Alchimistul”

            Trecând, în timp ce eram studentă, printr-o perioadă în care am decis să mă opresc din tumultosul „zi de zi” şi să mă gândesc la „Ce am făcut azi? Cum a influenţat ce am făcut eu azi pe cei dragi mie?”, am să vă mărturisesc şi vouă ce am descoperit atunci. De ce? Pentru că mie mi-a fost de mare ajutor să fac acest „exerciţiu”, a schimbat viaţa mea şi a familiei mele, şi sper să vă ajute şi pe voi.

Eram într-o grabă continuă, dis de dimineaţă duceam copilul la şcoală, serviciu, clienţi, telefoane, rezolvarea problemelor administrative, cursuri, teme, treburi gospodăreşti şi multe, multe proiecte. De multe ori ajungea să conteze fiecare minut, nu aveam timp să stau nici un pic şi multe din lucruri le făceam din inerţie.

Mi s-a întâmplat chiar să nu-mi dau seama când am străbătut o bună parte din traseu, la volan fiind, pentru că în tot acel timp eu mai rezolvasem o serie de probleme prin telefon. Şi, trecând astfel zilele mi-am dat seama la un moment dat că aproape pierdusem legătura cu mine, pentru că nu aveam timp să stau pur şi simplu să mă gândesc în linişte la mine şi la cei dragi mie, la viaţa noastră împreună. Din păcate, cred că li se întâmplă multor oameni acest lucru, acum, „în secolul vitezei” în care trăim. Astfel, am început să mă întreb „Ce am făcut azi? Cum a influenţat ce am făcut eu azi pe cei dragi mie?” şi am luat pe rând şi mi-am analizat acţiunile. Mi-am dat seama de două lucruri foarte importante: în primul rând, în graba aceea continuă, comunicarea dintre mine şi cei dragi sufletului meu nu mai era una profundă, ci de suprafaţă, din care lipsea atenţia la nevoile şi dorinţele celorlalţi; şi în al doilea rând, mi-am dat seama că majoritatea acţiunilor şi demersurilor pe care le făceam erau pentru viitor, multe din ele pentru atingerea scopurilor pe termen lung, nu pentru prezent. Însă exista riscul, continuând astfel, ca să ajung să ating acele obiective, dar să pierd esenţialul din viaţa mea. Analizând lucrurile în ansamblul lor, am reuşit să văd că eu trăiam mai mult în viitor decât în prezent. Acest lucru m-a ajutat să încep să gândesc şi pentru prezent, să fiu atentă şi să pun mai mult preţ pe tot ce am azi, pe ceea ce pot face pentru noi ca să ne ajute şi să ne facă viaţa mai frumoasă acum, în prezent. Vă mărturisesc că cei apropiaţi mie au simţit din plin schimbarea şi s-au bucurat de ea.

Am început să ne facem mai mult timp pentru a petrece împreună, să fim mai atenţi unii cu alţii, mai afectuoşi, şi ne simţim bine făcând aceste lucruri în continuare, înclinându-ne mai mult către prezent, decât spre viitor.

Scriitorul Gabriel Garcia Marquez spunea: „Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubeşti. De aceea, nu mai aştepta, fă-o azi, întrucât dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua când nu ţi-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrăţişare...”

Aşadar, de cele mai multe ori ne complicăm existenţa încercând să ne regăsim în trecut sau în viitor, dar foarte rar în prezent. Ne-am învăţat să ingnorăm prezentul, să nu trăim în el, ci să aşteptăm ceva mai bun de la viitor, sau să ne regretăm trecutul. Cât despre perioada în care trăim cu toţii, este „secolul vitezei” pentru că noi oamenii facem ca să fie aşa, valorile noastre astăzi sunt altele, uităm să ne îndreptăm atenţia către ceea ce contează cu adevărat pentru noi.

Autor:

Alina Florea

Psiholog Centrul Dianthis