A FI PĂRINTE - ÎNTRE VINOVĂȚIE ȘI ACCEPTARE

Am gresit, simt ca am gresit in trecut fata de copilul meu. Nu am fost prezenta cu adevarat  de multe ori cand a avut nevoie, nu am ascultat-o cu atentie pe fiica mea ce avea sa-mi spuna, facand si altceva in timp ce stateam de vorba, mi-am varsat emotiile mele negative pe care nu le-am putut gestiona pe ea, dar cel mai mult m-a durut multa vreme o palma pe care i-am dat-o la un moment dat. Stiu ca mi-am ranit mult copilul atunci, mi-am dat seama din secunda in care am facut-o, cand am vazut ca i-a ramas urma rosie pe fata. Acela a fost un moment in care parca m-am trezit, mi-am dat seama ce fac .... as fi vrut sa spal cu ceva urma aceea sa nu se mai vada, pentru ca ma simteam atat de vinovata, dar mi-am dat seama ca de fapt palma aceea i-am tras-o in suflet si va ramane pentru totdeauna acolo.

Stiu ca am gresit si vinovatia pe care am simtit-o mai tarziu cand am inceput sa studiez psihologia a fost si mai grea pentru ca deja copilul meu era destul de mare, iar eu gresisem destul de mult. As fi vrut cu tot sufletul atunci sa fi putut da timpul inapoi, sa fac altfel ca sa ii fie mai bine! Nu am putut decat sa invat sa accept in timp ca am fost in fiecare moment din trecut cea mai buna varianta a mea ca parinte, pe cat am putut, si sa imbunatatesc lucrurile in prezent.

Am cautat in interiorul meu sa vad ce m-a determinat sa o lovesc atunci si mi-am dat seama ca ranile nevindecate pe care le aveam si eu inca din copilarie, m-au impins sa fac asta. Mergand mai departe apoi, am realizat ca la fel li s-a intamplat si parintilor mei, tot din trauma lor s-au raportat la mine (de aceea am suferit atat ca si copil), si ne putem astfel intoarce cat dorim in trecut, la cei dinaintea noastra, caci mereu vom gasi alte si alte dureri adanci care si-au pus amprenta peste ani, pe fiecare in copilaria sa. De aceea e atat de important ce traieste copilul in primii ani de viata, deoarece asta ii va influenta tot restul zilelor sale!

Cu siguranta, fiecare dintre noi am gresit intr-un fel sau altul fata de copiii nostri, insa avem nevoie ca parinti sa intelegem ca am facut in fiecare moment tot ce am considerat noi atunci ca fiind mai bine pentru copiii nostri, ca am fost bine intentionati si ca i-am iubit cu adevarat, chiar daca poate nu a fost cel mai potrivit mod in care le-am aratat asta.

E nevoie sa ne acceptam in primul rand pe noi insine ca parinti, asa cum am putut noi sa fim si sa facem de acum inainte ceva diferit pentru a ne apropia de copiii nostri intr-un mod cat mai sanatos:  sa ne cunoastem mai bine si sa lucram cu noi insine pentru a ne vindeca ranile pe care le avem poate  inca din copilarie si care ne influenteaza relatia cu proprii copii, sa fim mai prezenti atunci cand suntem impreuna cu ei si sa le oferim ceea ce observam ca au nevoie, sa renuntam la relatia de tip Stapan-Supus, pentru una in care fiecare primeste respect, atentie si valoare, in care invatam deopotriva unii de la altii, in cadrul unor reguli clare si stabilite de comun acord.

Pentru a ajunge cu adevarat la copiii nostri, e nevoie sa ne indreptam mai intai, cu blandete, catre noi insine!

Cu multa acceptare,

Alina Florea

Psihoterapeut Centrul Dianthis

Draga mama, ajuta-ti copilul sa isi iubeasca tatal!

M-a intrebat odata o mamica daca ar trebui sa isi lase copilul sa isi mai vada tatal. Spunea ca acesta ii promite mereu ca va petrece timp cu el si de cele mai multe ori nu se tine de cuvant. Cu siguranta raspunsul este da. O fiica sau un fiu care se simte deconectat de tatal sau e mai probabil sa intampine dificultati in viata sa de adult. In schimb, daca simte apropiere fata de tata, chiar daca acesta nu este consecvent in relatia cu al sau copil, are mai multe sanse de reusita in viitor.

Incurajeaza-ti copilul sa isi iubeasca tatal in mod deschis. El are nevoie sa stie ca poate avea o legatura apropiata cu tatal sau indiferent de cat de satisfacatoare sau de dificila este relatia ta cu partenerul sau fostul partener. Ba chiar aceasta nevoie este si mai mare atunci cand voi, cei care i-ati dat viata, nu va mai regasiti in ceea ce v-a unit candva. Stii de ce? Pentru ca daca tu nu o faci, sau daca incerci sa ii separi, copilul tau va gasi modalitati, adesea inconstiente, de a-si dovedi loialitatea. Adesea el va manifesta acele trasaturi sau comportamente ale tatalui considerate ca fiind negative, ei fiind conectati la nivel inconstient.

De aceea, este important ca al tau copil sa stie ca usa catre tatal sau este mereu deschisa. Acum tu ca mama, adreseaza-ti intrebarea: `Sunt dispusa sa las la o parte durerea si frustrarea pe care mi le-a provocat relatia de cuplu, stiind ca asta il va ajuta pe copilului meu?`. Cu siguranta este o mare provocare, dar este esential. La un anumit nivel, tu detii cheia catre fericirea viitorului adult pe care il ai acum in grija.

Faptul ca iti ajuti fiica sau fiul sa isi intareasca relatia cu tatal nu va diminua apropierea lui fata de tine. Dimpotriva, legatura voastra va fi si mai profunda. Chiar daca nu-ti va spune, copilul tau iti este recunoscator pentru ceea ce faci.

-Incepe sa ii spui lucruri pozitive despre tatal sau. Nu conteaza ce varsta are copilul. Poate avea 5, 15 sau 45 de ani. Nu e niciodata prea tarziu pentru un fiu sau o fiica sa isi primeasca tatal in inima. De asemenea, nu are importanta daca tatal lui traieste sau  nu, daca este in relatie cu o alta femeie sau poate e in spatele gratiilor. Daca iti poti ajuta copilul sa isi accepte tatal, acest lucru va servi cel mai bine linistii sale interioare.

-Povesteste-i copilului tau cum v-ati intalnit si cum ti-a castigat inima tatal lui. O imagine pozitiva a apropierii pe care ai impartasit-o candva cu tatal sau ii poate aduce fiului sau fiicei tale calmul interior si starea de bine.

-Spune-i despre calitatile pe care le-ai admirat cel mai mult la tatal sau si arata-i copilului ca aceleasi calitati exista si in el. De exemplu, ii poti spune ca este inteligent, creativ si frumos exact ca tatal lui. Alege trasaturi pe care copilul tau le-a preluat de la tata si spune-i: `Am iubit aceste calitati ale tatalui tau`. A-ti incuraja copilul sa accepte cu deschidere ceea ce mosteneste de la tatal sau, inseamna a-i valida sentimentele si a-l valida ca persoana.

Cand copilul tau iti simte autenticitatea, el va deveni deschis la a-l primi pe tata in inima sa. Este unul din cele mai valoroase lucruri pe care le poti face tu ca mama si reprezinta un pas important in a-ti ghida copilul pe calea unei vieti implinite, fericite si de succes.

Cu mult drag, 

Psihoterapeut Magdalena Smolinschi

EU SUNT FEMEIE. TU EȘTI FEMEIE

Eu sunt femeie. Tu ești femeie. Și ești puternică pentru că ești plină de resurse și te accepți pe tine însăți așa cum ești. Ești bună și ai grijă de tine și știi că meriți asta din plin. Te privești în oglindă și îți vezi, simți și apreciezi frumusețea. Te iubești pe tine însăți pentru că știi cum se face și pentru că ai multă iubire de oferit, prin tine și celorlalți.

Eu sunt fiică. Tu ești fiică. Cum este să fii fiica mamei tale? Cum este să fii fiica tatălui tău? Oricum ar fi relația ta cu fiecare dintre ei, primești cu iubire tot ce ți-au oferit, fără grija că nu te vei putea revanșa față de ei. O poți face dând mai departe din ceea ce ai tu. Cel mai potrivit mod de a le mulțumi este să le fii recunoscătoare. În primul rând pentru că ți-au dat viață.

Eu sunt copil. Tu ești copil. Caută copilul din tine, descoperă-l și ascultă-l. Află ce nevoi are, ce își dorește și ce îi place. Oferă-i ce nu a primit până acum. Lasă-l să se joace. Dă-i voie să se bucure așa cum poate că nu a mai făcut-o de mult timp. Ține-l strâns la piept și spune-i că îl iubești. Necondiționat.

Eu sunt iubită. Tu ești iubită. Tu și partenerul tău priviți cu iubire unul către celălalt. Vă prețuiți, vă respectați  și sunteți mereu atenți ca dansul vostru împreună să curgă lin, în armonie și împlinire unul prin celălalt. 

Eu sunt mamă. Tu ești mamă. Privești în ochii copilului tău și te vezi pe tine. Vezi în el tot ce l-ai învățat prin fapta, cuvântul, gândul și emoțiile tale. Vezi acceptarea și înțelegerea, vezi îngăduința și călăuzirea, vezi răbdarea și iubirea. Vezi ceea ce ai tu mai de preț de oferit către lume.

Suntem asemănătoare și totuși atât de diferite… 

Magdalena Smolinschi

psiholog Centrul Dianthis

JOCUL - CALEA DE INTRARE IN LUMEA COPILULUI TAU

Calatoresc cu trenul catre desavarsirea visurilor mele. Sunt zorii unei noi zile in care abia astept sa vad ce experiente noi voi trai, alaturi de oameni cunoscuti si dragi mie sau de cei pe care abia ii voi cunoaste.

Undeva in apropierea mea se aude un glas vesel de copil care ii povesteste ceva mamei sale si o tot indeamna sa se joace impreuna. Imi indrept privirea spre fereastra si descopar ca il pot chiar zari in reflectia geamului din tren. Si gandurile imi zboara la copilaria mea ..... Mi-am amintit cat de frumos ma jucam cu prietenele mele de atunci, de jocurile copilariei noastre si de cat de mult sens aveau acestea pentru noi. Jocul era lumea noastra pe care o cream si in care ne exprimam cu adevarat sentimentele. Piesele de teatru pe care le jucam vorbeau despre lumea noastra interioara, despre bucuriile si tristetile noastre, despre cum ne simteam si ne traiam anii de copilarie. Jocul ne crea un context sigur in care ne puteam exprima asa cum eram cu adevarat, lucruri pe care nu le aratam in nici o alta situatie. 

       
Copilul de alaturi insista in continuare la mama sa se joace cu el ......

In timpul jocului copilul se simte liber sa "vorbeasca" si, in unele cazuri, acesta e singurul mod in care el se poate exprima. Este posibil ca unii copii sa se simta foarte tristi, suparati si neintelesi datorita situatiilor si relatiilor din familie, dar nu le pot spune toate acestea parintilor, mai ales daca acestia nu au timp si disponibilitate pentru a-i asculta cu adevarat, de a crea o legatura sincera si autentica cu ei, o relatie sigura bazata pe incredere reciproca.

       
Cand parintele isi indreapta atentia catre copil si intra in jocul lui, poate descoperi ce resursa importanta este jocul pentru a-l cunoaste mai bine. Cel mic intra cu usurinta in rolul personajelor iar acestea, prin tot ceea ce fac si spun, prin felul in care actioneaza sau chiar prin faptul ca nu o fac, vorbesc despre emotiile si trairile copilului, despre lumea sa interioara, despre suferintele, preocuparile sau bucuriile din sufletul lui. 

     
Asadar, daca parintele cauta drumul spre copilul sau, una din cele mai facile si potrivite cai este jocul impreuna. Acesta poate duce la imbunatatirea relatiei lor datorita faptului ca realizeaza contextul favorabil in care, daca parintele este atent, isi poate cunoaste copilul mai bine, ii poate descoperi nevoile si dorintele sale launtrice profunde, pentru a putea veni ulterior in intampinarea lor. In plus, chiar simplul fapt ca parintele petrece timp impreuna cu cel mic ajuta la consolidarea relatiei lor. 

Iubirea neconditionata, care implica atentie, disponibilitate, sprijin si afectiune acordate de catre noi parintii, le dau aripi sa zboare copiilor nostri, le dau curaj, putere si energie pentru viata.

       
Copilul de alaturi a incetat sa o mai roage pe mama sa se joace cu el si priveste pe fereastra. Nu mai pare la fel de vesel ca la inceput ......

Cu toata dragostea de parinte,

Alina FLOREA

Psiholog Centrul Dianthis

Infertilitatea si pierderea din spatele ei

                Simpatia, atractia, iubirea pot trezi in noi oamenii dorinta de a ne apropia mai mult unii de altii, de a ne cunoaste mai bine si de a decide chiar sa ne continuam viata langa cel pe care il descoperim, il simtim si ajungem sa il consideram “sufletul nostru pereche”. Astfel, doi oameni pot incepe sa mearga pe acelasi drum si, in afara de sentimentele si eforturile pe care le investesc fiecare din ei in relatie, pot incepe sa aiba obiective, planuri si visuri comune, ceea ce le intareste si mai mult relatia. Unele cupluri decid sa puna bazele unei familii impreuna, insa e foarte important ca partenerii sa discute mai intai despre “Ce inseamna pentru fiecare dintre ei familia? Ce asteapta sa se intample fiecare intr-o familie?”

                 Desigur, multe din cupluri isi doresc sa aiba copii, mai devreme sau mai tarziu, si fiecare se poate imagina chiar in rolul de mama sau de tata. In felul asta, speranta din sufletul fiecaruia poate creste si incep sa-si doreasca din ce in ce mai mult sa aiba un copil, caruia sa-i ofere dragostea si atentia lor, educatia si tot ce ii pot da ei mai bun. Odata cu speranta cresc si incercarile lor de a transmite viata mai departe. Insa, unele din aceste cupluri reusesc sa aduca pe lume un copil, in timp ce altele incearca si incearca in continuare. Dupa o perioada, cei care nu reusesc incep sa-si puna intrebari si sa constientizeze ca se confrunta cu o dificultate in acest sens. 

Astfel, aceste cupluri intra intr-un ciclu lunar de speranta – pierdere, prezent de obicei pana la diagnosticarea infertilitatii in cazul celor care fac investigatii, si eventual, pana la implementarea deciziei de a face tratament. Odata cu inceperea tratamentului, speranta se infiripa din nou in sufletele celor doi parteneri si daca rezultatele nu apar imediat, ei intra din nou in ciclul lunar de speranta-pierdere. Pe de alta parte, cuplurile care nu au demarat actiuni in vederea depistarii infertilitatii sunt si mai vulnerabile, datorita stresului cronic intretinut de repetarea continua a ciclurilor de speranta-pierdere, luna de luna.

Insa, ce se afla de fapt in spatele pierderii fertilitatii? Acolo se ascunde suferinta fiecaruia de a-si fi pierdut visul intemeierii unei familii cu copii. Acest lucru doare mai tare, de fapt. Daca partenerii nu pot procesa pierderea astfel incat sa poata sa o depaseasca, creste probabilitatea ca acel cuplu sa se destrame. De obicei, unul din parteneri cauta o alta persoana alaturi de care sa incerce sa-si implineasca visul. Daca se doreste ca relatia sa continue, atunci cand partenerii nu reusesc sa depaseasca aceasta pierdere au nevoie de ajutor specializat. Pe parcursul procesului terapeutic ei sunt insotiti de psihoterapeut sa gaseasca noi posibilitati de a-si implini visurile impreuna.

Cu drag de oameni,

Alina FLOREA

Psihoterapeut Centrul Dianthis

CUM STII CA ESTI UN BUN PARINTE

Există în rândul mămicilor și al tăticilor o preocupare foarte intensă în legătură cu ce înseamnă să fii un bun părinte și o dorință de a-și pregăti cât mai bine copiii pentru viitor, ceea ce mi se pare extraordinar. Eu cred că există doar părinți buni care fac tot ce pot și cum pot mai bine în contextul în care se află. Cu siguranță însă nu e ușor, mai ales că experiența în a fi părinte se acumulează pe parcurs, că nu există reguli clare care să funcționeze pentru toți copiii în același mod și în aceeași măsură. Ca lucrurile să fie și mai provocatoare, aceste reguli sunt în permanentă schimbare, în ritm destul de alert.

Cu siguranță îți dorești din tot sufletul să fii un bun părinte și pentru aceasta îi oferi copilului tău tot ce poți și consideri că este mai bun. Poate că l-ai înscris la o grădiniță sau o școală competitivă, pentru că astfel pui bazele unui viitor de succes.  Probabil te informezi și inveți mereu cum să te comporți, cum să interactionezi cu fiul sau fiica ta, astfel încât să-l educi cât mai bine. De asemenea ești preocupat de nevoile lui sau de felul în care poți să-l disciplinezi atunci când este cazul. Toate acestea sunt foarte importante. 

Și totuși ar mai fi ceva…

Te invit să reflectezi câteva clipe la relația ta cu tine însuți.  În ce măsură te simți împlinit ca persoană? Cât de multă încredere ai in tine și cât de mulțumit ești de viața ta? Cat timp îți rezervi pentru activitățile care îți fac reală plăcere și cum îți folosești abilitățile și resursele personale pentru a face ceea ce îți dorești cu adevărat? În ce măsură ți se întâmplă să te supraîncarci cu sarcini cărora nu reușești să le faci față?

Dacă tu te simți bine și copilul tău va fi bine și asta reiese din felul în care decurge relația voastră. Ceea ce vede el la tine este ceea ce va învăța să facă, iar mesajele pe care i le transmiți în mod conștient sau inconștient contribuie la formarea lui ca viitor adult. El va prelua de la tine credințe și valori care îi vor ghida viața. Va învăța cum să comunice, cum să-și susțină părerile, cum să se vadă pe sine ca persoană în raport cu ceilalți sau cum să-și urmeze visele. Astfel că, dacă tu ești în bun contact cu tine însuți, îți cunoști nevoile și ți le urmezi, ești conștient de abilitățile și resursele de care dispui și ți le pui în valoare în mod constructiv, copilul tău va avea șansa să facă la fel, să se simtă validat, valorizat și să aibă o stimă de sine ridicată.

Astăzi am spus câte ceva doar despre influența ta ca părinte și a relației tale cu copilul asupra lui. Există și alte aspecte care contribuie la formarea copilului cum ar fi relația cu partenerul tău – ca părinți ai lui sau relația fiecăruia dintre voi cu familiile voastre de origine. Sunt cel puțin la fel de importante ca cele despre care am vorbit astăzi și le voi avea în vedere în postările viitoare .

Cu drag,
psiholog Magda Smolinschi