VULPEA ȘI RAȚA SĂLBATICĂ

-poveste pentru părinți și copii-

A fost odată ca niciodată o vulpe care, deși era foarte frumoasă, nu era perfectă. Singurul lucru care era perfect la ea era coada. Într-adevăr, avea o coadă perfectă. Ea și-ar fi dorit însă ca tot ce era legat de ea, dar și de cei din jurul său să fie perfect.

În casa vulpii celei frumoase locuia și o rață. Ea se considera a fi o rață sălbatică, tocmai ca urmare a faptului că vulpea îi pretindea mereu să fie perfectă. Rața sălbatică se simțea mereu furioasă și de cele mai multe ori nu avea încredere în ea însăși, în propriile puteri, abilități și resurse. Nu credea că poate face ceva bun pentru că tot ceea ce făcea trebuia să fie perfect. De aceea, avea nevoie de confirmări și o întreba mereu pe vulpea pe care o considera șireată, dacă ceea ce face ea este perfect. Dar de fiecare dată vulpea avea ceva de adăugat sau de corectat la ceea ce făcea rața sălbatică. Ba chiar uneori se amuza pe seama încercărilor disperate ale raței de a o mulțumi.

Cu siguranță, cuprinsă mereu de nevoia ei de a atinge perfecțiunea (oare de unde i-o fi venit o asemenea nevoie?), vulpea cea imperfectă și șireată nu își dădea seama ce influență are asupra raței. Nu putea vedea că rățușca, pentru a deveni ea însăși nu era necesar să fie perfectă. Avea nevoie de iubire necondiționată, de acceptare, înțelegere, sprijin și încurajări.  

Rața (care nu era deloc sălbatică), își dorea doar să fie ea însăși, să fie lăsată să crească, să fie iubită și să învețe să se iubească. Avea însă nevoie și de un exemplu. Cel mai ușor ar fi învățat toate acestea de la vulpe, dacă ea însăși ar fi putut să accepte faptul că este perfectă în imperfecțiunea ei, că se poate iubi așa cum este și că îi poate iubi și pe ceilalți așa cum sunt.

Cu iubire pentru copii și părinții lor,

psiholog Magdalena Smolinschi

CUM STII CA ESTI UN BUN PARINTE

Există în rândul mămicilor și al tăticilor o preocupare foarte intensă în legătură cu ce înseamnă să fii un bun părinte și o dorință de a-și pregăti cât mai bine copiii pentru viitor, ceea ce mi se pare extraordinar. Eu cred că există doar părinți buni care fac tot ce pot și cum pot mai bine în contextul în care se află. Cu siguranță însă nu e ușor, mai ales că experiența în a fi părinte se acumulează pe parcurs, că nu există reguli clare care să funcționeze pentru toți copiii în același mod și în aceeași măsură. Ca lucrurile să fie și mai provocatoare, aceste reguli sunt în permanentă schimbare, în ritm destul de alert.

Cu siguranță îți dorești din tot sufletul să fii un bun părinte și pentru aceasta îi oferi copilului tău tot ce poți și consideri că este mai bun. Poate că l-ai înscris la o grădiniță sau o școală competitivă, pentru că astfel pui bazele unui viitor de succes.  Probabil te informezi și inveți mereu cum să te comporți, cum să interactionezi cu fiul sau fiica ta, astfel încât să-l educi cât mai bine. De asemenea ești preocupat de nevoile lui sau de felul în care poți să-l disciplinezi atunci când este cazul. Toate acestea sunt foarte importante. 

Și totuși ar mai fi ceva…

Te invit să reflectezi câteva clipe la relația ta cu tine însuți.  În ce măsură te simți împlinit ca persoană? Cât de multă încredere ai in tine și cât de mulțumit ești de viața ta? Cat timp îți rezervi pentru activitățile care îți fac reală plăcere și cum îți folosești abilitățile și resursele personale pentru a face ceea ce îți dorești cu adevărat? În ce măsură ți se întâmplă să te supraîncarci cu sarcini cărora nu reușești să le faci față?

Dacă tu te simți bine și copilul tău va fi bine și asta reiese din felul în care decurge relația voastră. Ceea ce vede el la tine este ceea ce va învăța să facă, iar mesajele pe care i le transmiți în mod conștient sau inconștient contribuie la formarea lui ca viitor adult. El va prelua de la tine credințe și valori care îi vor ghida viața. Va învăța cum să comunice, cum să-și susțină părerile, cum să se vadă pe sine ca persoană în raport cu ceilalți sau cum să-și urmeze visele. Astfel că, dacă tu ești în bun contact cu tine însuți, îți cunoști nevoile și ți le urmezi, ești conștient de abilitățile și resursele de care dispui și ți le pui în valoare în mod constructiv, copilul tău va avea șansa să facă la fel, să se simtă validat, valorizat și să aibă o stimă de sine ridicată.

Astăzi am spus câte ceva doar despre influența ta ca părinte și a relației tale cu copilul asupra lui. Există și alte aspecte care contribuie la formarea copilului cum ar fi relația cu partenerul tău – ca părinți ai lui sau relația fiecăruia dintre voi cu familiile voastre de origine. Sunt cel puțin la fel de importante ca cele despre care am vorbit astăzi și le voi avea în vedere în postările viitoare .

Cu drag,
psiholog Magda Smolinschi