ACTOR SAU SPECTATOR IN PROPRIA VIATA?

Ai simtit vreodata ca treci prin viata ca si cum altcineva ar trai in locul tau? Ca mergi zilnic la serviciu sau la scoala, petreci timp cu familia, participi la tot felul de evenimente si totusi ramai doar cu o amintire vaga despre ele sau chiar le uiti pe toate cu desavarsire chiar daca s-au intamplat saptamana trecuta sau chiar ieri? E ca si cum spectacolul vietii tale e in plina desfasurare iar tu nu simti ca esti pe scena, ca faci parte din el, nu il poti trai si simti ci poti doar sa il privesti din sala sau din culise, asa cum fac si ceilalti. Doar ca pentru ei este firesc sa fie spectatori ai vietii tale si actori in propriile vieti.

Asta se intampla atunci cand partea emotionala  din fiinta completa care esti  a amortit, a invatat sa fie bine controlata  si nu se mai poate conecta la experientele vietii, la oamenii din jur, la intregul care inseamna lumea in care traiești.

Te-ai obisnuit sa gandesti mult, sa analizezi, sa rezolvi probleme, sa cauti solutii si sa iei decizii. Toate astea le faci cu mintea, cu partea ta cognitiva, rationala. Dar cu emotiile tale cum ramane? Adesea, cand partea afectiva este amortita cauti mereu raspunsurile in exterior, te raportezi la cei din jur ca sa afli daca e bine sau nu ceea ce faci, cauti repere in carti, in ceea ce fac sau spun altii.

Experientele tale din trecut, inca de cand erai mic copil, te-au invatat ca a simti poate fi prea dureros si ca in felul acesta ai putea pierde controlul asupra propriei vieti. Asa ca ai invatat usor, usor, sa te detasezi de emotiile si sentimentele tale, sa le negi sau sa le treci prin filtrul gandirii. Cu timpul ai devenit expert in a te apara de ele, a le tine la distanta, a nu le mai trai si te-ai convins de multe ori ca asa este corect.

Poate chiar ai inceput sa eviti din ce in ce mai mult contactele cu ceilalti de teama de a nu fi ranit sau ai invatat sa porti masti pentru ca nu ai stiut cum altfel sa reactionezi in anumite situatii. Uneori poate consideri ca toti cei din jur au ceva cu tine, ca sunt rau intentionati si ai inceput sa proiectezi furia pe care niciodata nu ti-ai dat voie sa o accepti si sa o exprimi.

Cu siguranta pana acum este cel mai bun lucru pe care l-ai fi putut face, a fost calea prin care ai putut supravietui in momentele in care resursele tale interioare nu erau suficient de puternice ca sa te apere de ranile care ti-au fost provocate cu sau fara intentie.

Totusi, de la un timp ai inceput sa te intrebi: de ce nu pot simti bucurie atunci cand reusesc sa ating un obiectiv pe care mi l-am dorit foarte mult? De ce nu simt satisfactia lucrului bine facut? Cum se face ca imi amintesc prea putine intamplari din copilaria mea? De ce nu ma pot conecta cu ceilalti la un nivel mai profund? Dar oare eu pot sa iubesc? Cum se simte atunci cand iubesti? Cum stiu ca iubesc si sunt iubit?

Fiinta noastra este un intreg format din interdependenta corp-suflet-minte. Disocierea, separarea si indepartarea partii emotionale din noi apare ca urmare a traumelor (ranirilor) traite in trecut sau preluate de la inaintasii nostri si este intretinuta si de societatea in care traim. Ea incurajeaza si valorizeaza gandirea in detrimentul simtirii pe care o considera inferioara. Mai mult, noi am invatat inca de mici ca a-ti manifesta emotiile nu se cuvine (vezi educatia data baietilor – „E rusine sa plangi!”) sau ca a simti orice fel de emotie nu e important – „Lasa c-o sa-ti treaca!”.

Detasarea de emotiile neplacute, mai ales daca procesul incepe in primii ani de viata, ne fereste de o parte din suferinta, dar pretul este unul foarte mare: ne priveaza si de emotiile bune care dau sens si savoare vietii si ofera semnificatie si rezonanta afectiva fiecarei clipe traite. Toate emotiile, fie ele placute sau neplacute ne permit sa ne simtim conectati cu fiintele din jurul nostru si cu Intregul mai mare din care facem parte. Daca avem capacitatea de a le identifica, a le gestiona si a le accepta ca fiind parte din noi, ele ne ajuta sa simtim cu sufletul si corpul, nu doar sa intelegem cu mintea, ca Raiul ESTE pe pamant si ca sensul profund al vietii noastre este de a fi fericiti.

Tu ce alegi sa fii - actor sau spectator in propria viata?

Cu mult drag,

Magdalena Smolinschi

Psihoterapeut Centrul Dianthis

Libertatea de a fi noi insine - prin miscare si dans

               

          “Omul s-a nascut liber si este pretutindeni in lanturi” spunea Jean Jacques Rousseau.

       La intalnirea de “Dans terapeutic” pe care am avut-o saptamana aceasta, in contextul in care participantii se pot misca liber, se pot exprima pe ei insisi asa cum sunt, am discutat impreuna pe o tema foarte importanta, dupa parerea mea, si anume: “Daca in majoritatea situatiilor din viata noastra, suntem constransi de tot felul de reguli, impuse din exterior (familie, scoala, societate in general), suntem crescuti si educati de mici sa ne supunem acestora, atunci cand suntem liberi sa ne exprimam pe noi insine, ajungem sa nu mai stim cum sa o facem”.

         Mi se pare un adevar dureros, insa foarte important de adus in discutie. M-a facut sa-mi intorc privirea mai atent catre mine insami si sa ma intreb: “Pentru mine cum a fost aceasta trecere, de la constrangere la eliberare?”. Am gasit imediat raspunsul in interiorul meu, parca astepta de mult timp sa fie pus intr-o forma atat de clara: “Da, mi-a fost si mie foarte greu la inceput, atat de greu incat atunci cand ajungeam la granita dintre constrangere si eliberare, parca se opunea tot corpul meu, eram pur si simplu blocata, inghetata intre “asa TREBUIE sa faci” si “asa NU TREBUIE sa faci”. Eu am reusit sa ma exprim cu adevarat liber abia dupa 6 luni de exersare prin metoda terapiei prin miscare si dans, insa nu in orice grup. De aceea, conexiunea si apropierea dintre membrii grupului care se creaza in timp favorizeaza eliberarea si exprimarea autentica a fiecarui participant.

         Este posibil, la nivel constient sau inconstient, ca la inceput sa avem sentimente de vinovatie fata de oameni semnificativi din viata noastra, care poate ne-au invatat opusul a ceea ce ne dorim cu adevarat sa facem,  insa aceste legaturi de loialitate sunt atat de puternice si cu atat mai dureroase cu cat de la unul din parinti ai invatat sa faci lucrurile intr-un fel anume, iar celalalt te-a invatat exact opusul. Cum ar putea un copil sa se imparta in doua, intre mama si tatal lui, atat timp cat ii iubeste pe amandoi, constient sau nu? Acceptarea faptului ca fiecare dintre ei a procedat cu noi cum a crezut ca e mai bine, ca a facut tot ce a putut, ca de fapt fiecare a fost bine intentionat, ne poate deschide inima mai mult catre ei si catre noi insine, ne poate aduce liniste si impacare sufleteasca.

           Dupa o negociere interioara intre “a fi ascultator, a ma conforma, a trai dupa cum cred altii ca e bine” si “a fi eu insami”, alegerea ne apartine. Apoi, felul in care ne simtim zi de zi ne confirma daca am facut alegerea potrivita pentru noi sau nu.

Asadar, cel putin din experienta mea va pot spune ca a putea sa te exprimi cu adevarat liber necesita timp, dorinta, decizie si consecventa. Insa merita tot efortul pentru ca asta iti poate aduce mai multa incredere in propriile forte, echilibru, armonie si bucurie interioara, energie, optimism si pofta de viata, iar odata ce te schimbi tu se modifica si relatiile tale cu ceilalti.

Va astept sa ne miscam liber impreuna, pentru noi insine si pentru relatiile noastre cu cei din jur!

Cu mult drag,

Alina FLOREA

Psihoterapeut prin Miscare si Dans

Psiholog Centrul Dianthis