ACTOR SAU SPECTATOR IN PROPRIA VIATA?

Ai simtit vreodata ca treci prin viata ca si cum altcineva ar trai in locul tau? Ca mergi zilnic la serviciu sau la scoala, petreci timp cu familia, participi la tot felul de evenimente si totusi ramai doar cu o amintire vaga despre ele sau chiar le uiti pe toate cu desavarsire chiar daca s-au intamplat saptamana trecuta sau chiar ieri? E ca si cum spectacolul vietii tale e in plina desfasurare iar tu nu simti ca esti pe scena, ca faci parte din el, nu il poti trai si simti ci poti doar sa il privesti din sala sau din culise, asa cum fac si ceilalti. Doar ca pentru ei este firesc sa fie spectatori ai vietii tale si actori in propriile vieti.

Asta se intampla atunci cand partea emotionala  din fiinta completa care esti  a amortit, a invatat sa fie bine controlata  si nu se mai poate conecta la experientele vietii, la oamenii din jur, la intregul care inseamna lumea in care traiești.

Te-ai obisnuit sa gandesti mult, sa analizezi, sa rezolvi probleme, sa cauti solutii si sa iei decizii. Toate astea le faci cu mintea, cu partea ta cognitiva, rationala. Dar cu emotiile tale cum ramane? Adesea, cand partea afectiva este amortita cauti mereu raspunsurile in exterior, te raportezi la cei din jur ca sa afli daca e bine sau nu ceea ce faci, cauti repere in carti, in ceea ce fac sau spun altii.

Experientele tale din trecut, inca de cand erai mic copil, te-au invatat ca a simti poate fi prea dureros si ca in felul acesta ai putea pierde controlul asupra propriei vieti. Asa ca ai invatat usor, usor, sa te detasezi de emotiile si sentimentele tale, sa le negi sau sa le treci prin filtrul gandirii. Cu timpul ai devenit expert in a te apara de ele, a le tine la distanta, a nu le mai trai si te-ai convins de multe ori ca asa este corect.

Poate chiar ai inceput sa eviti din ce in ce mai mult contactele cu ceilalti de teama de a nu fi ranit sau ai invatat sa porti masti pentru ca nu ai stiut cum altfel sa reactionezi in anumite situatii. Uneori poate consideri ca toti cei din jur au ceva cu tine, ca sunt rau intentionati si ai inceput sa proiectezi furia pe care niciodata nu ti-ai dat voie sa o accepti si sa o exprimi.

Cu siguranta pana acum este cel mai bun lucru pe care l-ai fi putut face, a fost calea prin care ai putut supravietui in momentele in care resursele tale interioare nu erau suficient de puternice ca sa te apere de ranile care ti-au fost provocate cu sau fara intentie.

Totusi, de la un timp ai inceput sa te intrebi: de ce nu pot simti bucurie atunci cand reusesc sa ating un obiectiv pe care mi l-am dorit foarte mult? De ce nu simt satisfactia lucrului bine facut? Cum se face ca imi amintesc prea putine intamplari din copilaria mea? De ce nu ma pot conecta cu ceilalti la un nivel mai profund? Dar oare eu pot sa iubesc? Cum se simte atunci cand iubesti? Cum stiu ca iubesc si sunt iubit?

Fiinta noastra este un intreg format din interdependenta corp-suflet-minte. Disocierea, separarea si indepartarea partii emotionale din noi apare ca urmare a traumelor (ranirilor) traite in trecut sau preluate de la inaintasii nostri si este intretinuta si de societatea in care traim. Ea incurajeaza si valorizeaza gandirea in detrimentul simtirii pe care o considera inferioara. Mai mult, noi am invatat inca de mici ca a-ti manifesta emotiile nu se cuvine (vezi educatia data baietilor – „E rusine sa plangi!”) sau ca a simti orice fel de emotie nu e important – „Lasa c-o sa-ti treaca!”.

Detasarea de emotiile neplacute, mai ales daca procesul incepe in primii ani de viata, ne fereste de o parte din suferinta, dar pretul este unul foarte mare: ne priveaza si de emotiile bune care dau sens si savoare vietii si ofera semnificatie si rezonanta afectiva fiecarei clipe traite. Toate emotiile, fie ele placute sau neplacute ne permit sa ne simtim conectati cu fiintele din jurul nostru si cu Intregul mai mare din care facem parte. Daca avem capacitatea de a le identifica, a le gestiona si a le accepta ca fiind parte din noi, ele ne ajuta sa simtim cu sufletul si corpul, nu doar sa intelegem cu mintea, ca Raiul ESTE pe pamant si ca sensul profund al vietii noastre este de a fi fericiti.

Tu ce alegi sa fii - actor sau spectator in propria viata?

Cu mult drag,

Magdalena Smolinschi

Psihoterapeut Centrul Dianthis

COPACUL BUN

Fiecare dintre noi este asemeni unui copac - se naște dintr-o sămânță, devine apoi un tânăr vlăstar, în timp își formează rădăcini adânci în sânul familiei de origine, în relațiile sale cu părinții, bunicii sau chiar străbunicii.

Trunchiul crește treptat tot mai mult și, în funcție de experiențele trăite, pot apărea scorburi sau goluri în interiorul său. Chiar și așa, el poate continua să crească, își va întinde ramurile sale în viață în funcție de cât curaj și echilibru a dobândit pe parcurs.

Roadele sale din care se vor hrăni alții vor fi asemănătoare și în strânsă legătură cu hrana pe care a primit-o el la rândul lui când a crescut, iar puieții săi vor fi asemenea lui dacă nu se face vreo altoire pe parcurs ....

Cât de sus aspiră? Ce visuri are sau dacă îndrăznește măcar să spere că ar putea crește mai mult, depinde în mare măsură de puterea și încrederea interioară pe care le-a acumulat în timp, ajutat fiind de îngrijitorii săi. Dacă soarele i-a spus cu sinceritate până atunci cât de frumos luminează și el, copacul care este, dacă ploaia i-a întărit credința că prin el curge o sevă bună, dacă luna i-a fost alături ori de câte ori i-a fost frică în toiul nopții, el va fi astăzi un copac puternic și curajos.

Însă dacă dragii săi îngrijitori au fost absorbiți de propriile lor nevoi și nu au putut veghea asupra sa cum i-ar fi fost lui mai bine, chiar și atunci tot poate să-și găsească esența lui bună în adâncurile sale ..... căci ea mereu a fost acolo, încă de la început. Este darul bun cu care intrăm fiecare în această viață ....

Nu uita niciodată că ești un copac bun!

Cu mult drag,

Alina Florea

Psihoterapeut Centrul Dianthis

CORPUL ,  FRUMUSEȚEA  ȘI  FEMINITATEA

În ultimul timp am tot primit remarci de genul: "Te-ai mai îngrașat!" De multe ori răspund simplu "da", ceea ce am observat că îi surprinde pe mulți, în special pe femei, unele fiind de-a dreptul intrigate că nu-mi fac probleme pentru acest lucru. Dacă nu dezvolt eu discuția, nu se pot abține și continuă să vină cu tot felul de remarci și exemple ce reglementează "norma" societății în care trăim despre a fi o femeie frumoasă. Când le spun că eu mă simt bine în pielea mea, că mă bucur de corpul meu și înțeleg că trece prin transformări absolut normale odată cu înaintarea în vârstă, și că îi sunt recunoscătoare că mă ajută și mă susține în fiecare zi, ele rămân de-a dreptul fără cuvinte un timp. Încep apoi să îmi dea tot felul de exemple despre câte griji își fac ele, când văd că mai pun ceva kilograme în timp și desigur, multe sfaturi.

Mi-am dat seama treptat câtă suferință le aduce femeilor "norma", care este atât de mediatizată în zilele noastre, care spune ce înseamnă o femeie frumoasă: să fie slabă, preferabil cu picioare lungi și sânii generoși  și  neapărat bronzată (indiferent de sezon). Mass-media este plină de astfel de imagini pe care le promovează intens și care devin în timp normă. Așa au ajuns și operațiile de mărire de sâni să fie atât de căutate! Mai mult, astăzi se vehiculează în mod eronat tot mai mult ideea că o femeie este mai atrăgătoare cu cât este mai sumar îmbrăcată. Pe când, studiile în domeniu arată că de fapt un bărbat este mai degrabă atras de o femeie care păstrează o anumită notă de mister, pe care acesta trebuie să o descopere și să o cucerească în timp.

Care este efectul acestor aspecte în rândul femeilor, dar și al adolescentelor și chiar al fetițelor (vezi păpușa Barbie)? Cred că poate zgudui ființa umană direct din temelii, afectându-i în mod direct încrederea în sine! Iar de aceasta depinde calitatea relațiilor cu cei din jur, randamentul la locul de muncă și multe alte aspecte ale vieții persoanei în cauză. În relația de cuplu de exemplu, femeia nu se mai simte sigură pe ea deoarece nu se mai consideră frumoasă, se retrage mai mult în interior, se distanțează și poate avea chiar bănuieli că soțul ar putea să o înșele, nefiind conștientă că tocmai această atitudine a ei poate crea contextul favorabil pentru infidelitatea partenerului.

Pe când frumusețea și feminitatea sunt o stare de a fi și de a-ți purta corpul de femeie la orice vârstă! Am văzut femei mai înaintate în vârstă care nu mai arătau ca în adolescență, dar care emanau frumusețe și feminitate prin toți porii, erau încrezătoare și se bucurau cu adevărat de viață.


Energia feminină poate fi minunată la orice vârstă dacă îți dai voie să te bucuri de ea!!!



Cu mult drag,
Alina Florea
Psihoterapeut Centrul Dianthis

Feminitatea – între respingere și acceptare  

"Femeie devii, nu te naști", spunea scriitoarea Simone de Beauvoir.
De unde învață femeia cum să fie femeie?  În primul rând de la mama, de la modul în care observă că se comportă mama ca femeie, cum se raportează la ea însăși, la bărbatul alături de care își trăiește viața și la ceilalți oameni.

O inspiră și  alte femei  din familia extinsă,  ce i-au fost în preajmă în copilărie (matusa, bunica, strabunica etc). De asemenea, informațiile, istoria și tipul de energie feminină existente în inconștientul familiei în care s-a născut pot avea o influență puternică asupra devenirii ei, ca femeie.

Pe de altă parte, loialitatea față de unul din părinți sau de ambii, poate avea un cuvânt important de spus în acceptarea sau neacceptarea propriei feminități. Poate fi foarte dificil atunci când, de exemplu, părinții sunt la poluri opuse în ce privește credințele și atitudinile în raport cu viața în general și cu exprimarea feminității. Imaginați-vă o femeie, copilul a doi părinți dintre care unul consideră că viața trebuie traită, că e bine să te bucuri din plin de tot ce îți oferă și altul crede că este un păcat să te înfrupți după cum poftești  din bucuriile vieții, că plăcerea este interzisă. Unde credeți că se situează femeia de azi, copilul acelor părinți? Aceasta poate rămâne prizonieră între cele două loialități (pentru mama și tatăl său) toată viața, dacă nu lucrează cu sine pentru a-și găsi propriul drum spre feminitate. Ori de câte ori își dă voie să o manifeste, bucuria îi poate fi umbrită de loialitatea pentru celălalt părinte, de “vocea” care îi spune că  acest lucru este rău, e interzis, că nu te poți bucura de plăcerea de a te simți femeie în adevaratul sens al cuvântului. Și astfel începe un adevărat război în sufletul ei, între cele două părți, și o continuă străduință să le împace. Aceste părți din interior, atât de diferite, vor începe să iasă pe rând la iveală în tot ceea ce face ea ca femeie, în funcție de bătăliile câștigate. Însă trauma cu care se alege femeia din acest război are nevoie să fie conștientizată, recunoscută si acceptată, astfel încât în cele din urmă să poată da naștere unor noi deschideri, credințe și libertăți, unei noi atitudini – cea de a fi femeie în modul care este potrivit pentru ea însăși, care o împlinește!

 

A-și da voie să fie femeie exact așa cum simte ea, poate fi minunat, îi poate aduce multă bucurie,  entuziasm și satisfacție, îi îmbunătățește relația cu sine însăși, cu cei din jur și într-un mod special cu partenerul de viață!

Îndrăznește să fii femeia care vrei tu să fii!

Cu mult drag,

Alina FLOREA

Psihoterapeut individual, de cuplu si familie

Centrul Dianthis Iasi

Cosul zilnic al mintii sanatoase

Care este hrana de care are nevoie mintea noastra pentru a fi sanatoasa?

Stim deja cu totii ca pentru a ne mentine starea de bine fizica avem nevoie de o dieta echilibrata (conditie necesara, dar nu suficienta), care sa ne asigure nutrientii necesari functionarii optime a corpului nostru. Cum ar fi daca am oferi si sanatatii noastre psihice atentia cuvenita? Dr. Dan Siegel a gandit un platou zilnic al mintii sanatoase ce include o serie de elemente necesare pentru o viata echilibrata.

Ritmul vietii moderne ne face sa ne focalizam cel mai mult atentia asupra lumii exterioare si in acelasi timp sa ne simtim instrainati de ceilalti, fara sa reusim sa realizam cu cu ei conxiuni cu semnificatii reale. Fragmentarea atentiei datorate numeroaselor activitati pe care le facem in acelasi timp si suprasolicitarea cu mari cantitati de informatii duc la pierderea sensului si a perceptiei nostre ca fiinte complete. In aceste conditii, implinirea nevoii noastra de a avea o minte sanatoasa devine o adevarata provocare.

Cosul mintii sanatoase cuprinde sapte activitati zilnice de care avem nevoie pentru a ne mentine starea de bine. Acestea reprezinta un set complet de „nutrienti mentali” de care au nevoie creierul si relatiile tale pentru a functiona la capacitate maxima. Oferindu-ti in fiecare zi cate putin din aceste daruri, le integrezi in viata ta si iti dai astfel ocazia sa iti coordonezi si sa iti echilibrezi in mod optim functionarea zilnica. Aceste activitati esentiale sustin si intaresc conexiunile interne ale creierului si in acelasi timp si relationarea cu tine insuti, cu ceilalti oameni si cu mediul in care traiesti.

Sapte activitati zilnice pentru a-ti optimiza viata si a-ti crea o stare de bine:

Timp pentru concentrare	Cand ne focalizam in mod intentionat atentia asupra unor activitati ce urmaresc atingerea unui obiectiv, conexiunile noastre neuronale se intaresc.
Timp pentru joaca	Este acel timp pe care ni-l acordam pentru a fi spontani, creativi, in care ne bucuram de experiente noi, libere si amuzante.
Timp pentru conectare	Presupune interactiunea directa cu alte persoane si conectarea cu natura.
Timp pentru activitate fizica	Miscarea fizica (sportul, dansul sau chiar mersul) are efecte benefice asupra starii noastre de bine psihice.
Timp pentru interiorizare	Este timpul pe care il petrecem cu noi insine, in care ne focalizam atentia catre interiorul nostru, asupra propriilor senzatii, imagini, emotii si ganduri.
Timp pentru relaxare	Mintea are nevoie si de timp sa „zburde”, sa se relaxeze, fara a fi directionata catre un obiectiv specific.
Timp pentru odihna	Timpul suficient alocat somnului si odihna din timpul zilei au rolul de a oferi posibilitatea mintii si trupului nostru de a se regenera si a-si reface energia.

Fiecare dintre noi este, in anumite privinte, diferit de ceilalti. Nevoile noastre sunt si ele diferite si se schimba de-a lungul timpului, odata cu noi. De aceea nu exista reguli stricte in privinta timpului alocat acestor activitati sau a repartizarii lor pe parcursul unei zile. Important este sa devenim constienti de intreaga paleta de activitati mentale esentiale, sa ne asiguram ca folosim ingredientele potrivite in dieta noastra psihica, chiar si pentru scurt timp si sa gasim echilibrul in tot ceea ce facem.

Sa ne fie de bine!

Cu drag,
Psihoterapeut Magdalena Smolinschi

Sursa: http://www.drdansiegel.com/resources/healthy_mind_platter/

Cand el si ea se intalnesc

Cand un barbat si o femeie se intalnesc, ei isi unesc sufletele si aduc impreuna destinele familiilor lor pentru a crea ceva mai mare.

La inceput ii uneste atractia reciproca. Fiecare vede in celalalt o imagine pe care si-a format-o despre ceea ce crede ca isi doreste sau are nevoie, ei privind unul catre celalalt prin ochelarii indragostirii.

Pe masura ce vraja atractiei initiale se risipeste, cei doi incep sa se vada asa cum sunt in realitate. Este un moment esential si necesar al procesului de crestere impreuna care deschide calea catre maturizarea relatiei. Acceptarea celuilalt cu frumusetea si slabiciunile lui inseamna iubirea adevarata.

Pentru ca iubirea matura sa infloreasca in cuplu si sa reziste trecerii timpului e nevoie de prezenta si constienta in relatie. Fiecare dintre parteneri are dreptul fundamental si datoria de a construi zi de zi, pas cu pas, ceea ce inseamna NOI, fara insa a-si pierde identitatea. Asta presupune ca, dupa ce indragostirea de la inceput s-a diminuat, cei doi continua sa isi daruiasca unul celuilalt iubire, fiind mereu constienti de cateva reguli care sporesc sansele ca relatia sa dainuie.

-Stiu ca esti diferit de mine si in acelasi timp suntem egali ca valoare. Nu incerc sa te schimb si nu te consider superior sau inferior mie.

-Am nevoie de tine asa cum si tu ai nevoie de mine. Asta ne da siguranta si ne ajuta sa ne completam unul pe celalalt.

-Stiu cum si pot sa primesc ceea ce imi oferi cu iubire iar eu iti ofer, la randul meu, ceva egal ca valoare si inca ceva in plus. Asta aduce echilibru si crestere in relatie

-Privim amandoi catre ceea ce am construit si vom construi impreuna, fie ca e vorba de o casa, de relatia in sine sau de copii. Acestea reprezinta creatia noastra, ne aduc satisfactie si implinire si ne dau putere sa cream si alte lucruri frumoase.

-Fiecare dintre noi isi accepta parintii asa cum sunt si cum au fost si ii primeste in inima sa. Doar asa vom putea lasa iubirea sa curga catre copiii nostri. In acest fel ducem viata mai departe.

-Nu uitam nicio clipa ca relatia noastra (de cuplu) are intaietate in fata relatiei cu ai nostri copii. La inceput am fost parteneri si apoi am devenit parinti. Asta creeaza ordine in viata si in familia noastra.

Cel mai important este ca el si ea, arhitectii cuplului si ai familiei, sa isi aminteasca mereu ca bunul mers al relatiei lor depinde de starea de bine a fiecaruia si ca ai lor copii (pe care ii au sau ii vor avea) isi vor construi vietile dupa modelul pe care il invata de la parinti.

Cu iubire pentru diferentele si asemanarile dintre noi,

Psihoterapeut Magdalena Smolinschi

Draga mama, ajuta-ti copilul sa isi iubeasca tatal!

M-a intrebat odata o mamica daca ar trebui sa isi lase copilul sa isi mai vada tatal. Spunea ca acesta ii promite mereu ca va petrece timp cu el si de cele mai multe ori nu se tine de cuvant. Cu siguranta raspunsul este da. O fiica sau un fiu care se simte deconectat de tatal sau e mai probabil sa intampine dificultati in viata sa de adult. In schimb, daca simte apropiere fata de tata, chiar daca acesta nu este consecvent in relatia cu al sau copil, are mai multe sanse de reusita in viitor.

Incurajeaza-ti copilul sa isi iubeasca tatal in mod deschis. El are nevoie sa stie ca poate avea o legatura apropiata cu tatal sau indiferent de cat de satisfacatoare sau de dificila este relatia ta cu partenerul sau fostul partener. Ba chiar aceasta nevoie este si mai mare atunci cand voi, cei care i-ati dat viata, nu va mai regasiti in ceea ce v-a unit candva. Stii de ce? Pentru ca daca tu nu o faci, sau daca incerci sa ii separi, copilul tau va gasi modalitati, adesea inconstiente, de a-si dovedi loialitatea. Adesea el va manifesta acele trasaturi sau comportamente ale tatalui considerate ca fiind negative, ei fiind conectati la nivel inconstient.

De aceea, este important ca al tau copil sa stie ca usa catre tatal sau este mereu deschisa. Acum tu ca mama, adreseaza-ti intrebarea: `Sunt dispusa sa las la o parte durerea si frustrarea pe care mi le-a provocat relatia de cuplu, stiind ca asta il va ajuta pe copilului meu?`. Cu siguranta este o mare provocare, dar este esential. La un anumit nivel, tu detii cheia catre fericirea viitorului adult pe care il ai acum in grija.

Faptul ca iti ajuti fiica sau fiul sa isi intareasca relatia cu tatal nu va diminua apropierea lui fata de tine. Dimpotriva, legatura voastra va fi si mai profunda. Chiar daca nu-ti va spune, copilul tau iti este recunoscator pentru ceea ce faci.

-Incepe sa ii spui lucruri pozitive despre tatal sau. Nu conteaza ce varsta are copilul. Poate avea 5, 15 sau 45 de ani. Nu e niciodata prea tarziu pentru un fiu sau o fiica sa isi primeasca tatal in inima. De asemenea, nu are importanta daca tatal lui traieste sau  nu, daca este in relatie cu o alta femeie sau poate e in spatele gratiilor. Daca iti poti ajuta copilul sa isi accepte tatal, acest lucru va servi cel mai bine linistii sale interioare.

-Povesteste-i copilului tau cum v-ati intalnit si cum ti-a castigat inima tatal lui. O imagine pozitiva a apropierii pe care ai impartasit-o candva cu tatal sau ii poate aduce fiului sau fiicei tale calmul interior si starea de bine.

-Spune-i despre calitatile pe care le-ai admirat cel mai mult la tatal sau si arata-i copilului ca aceleasi calitati exista si in el. De exemplu, ii poti spune ca este inteligent, creativ si frumos exact ca tatal lui. Alege trasaturi pe care copilul tau le-a preluat de la tata si spune-i: `Am iubit aceste calitati ale tatalui tau`. A-ti incuraja copilul sa accepte cu deschidere ceea ce mosteneste de la tatal sau, inseamna a-i valida sentimentele si a-l valida ca persoana.

Cand copilul tau iti simte autenticitatea, el va deveni deschis la a-l primi pe tata in inima sa. Este unul din cele mai valoroase lucruri pe care le poti face tu ca mama si reprezinta un pas important in a-ti ghida copilul pe calea unei vieti implinite, fericite si de succes.

Cu mult drag, 

Psihoterapeut Magdalena Smolinschi