IUBIREA – INTRE CONSTRANGERE SI LIBERTATE
Ce este iubirea pentru voi? Ce
ati fost invatati ca inseamna iubirea? Cum ati vazut ca este exprimata iubirea,
inca de cand erati foarte mici, intre oamenii care erau in apropierea voastra?
“Lectia” pe care am invatat-o
fiecare dintre noi despre iubire, fie ca suntem constienti de ea sau nu in prezent,
poate fi foarte bine inradacinata in adancul sufletului nostru. Din ea izvorasc
actiunile, gandurile si sentimentele noastre in relatiile pe care le avem azi.
Desigur, daca ne dorim, “lectia” poate fi schimbata cu una diferita, daca
ajungem sa consideram ca aceasta ne-ar ajuta mai mult sa ne apropiem de ceea ce
ne dorim cu adevarat de la o relatie.
Voua ce v-ar aduce cu adevarat
satisfactie, ce v-ar bucura si v-ar umple sufletul intr-o relatie de iubire? Pe
mine, aceasta intrebare ma duce cu gandul la unele din nevoile fundamentale ale
fiintei umane: de a fi iubit (implicit, a ni se arata iubire in felul in care avem
nevoie fiecare), a fi apreciat, valorizat,
respectat, a fi acceptat si a avea sentimentul
ca apartii, ca esti inclus.
Iubirea poate bucura, poate lumina, poate
vindeca si desavarsi fiinta umana! Doar ca este o conditie pentru a ajunge
acolo - LIBERTATEA - adica sa-ti dai voie tie insuti sa iubesti cu adevarat, cat
si sa-i permiti celui de langa tine sa fie liber ……. sa te iubeasca. Ca relatia
sa infloreasca e nevoie sa renunti la constrangere si control, atat asupra ta
cat si a partenerului tau. Nu e usor sa faci acest lucru, insa poate aduce in
relatia voastra mai multa incredere unul in celalalt si implicit creste
intimitatea si apropierea dintre voi, va uneste mai mult.
E aproape paradoxal ca pentru a
fi cu adevarat impreuna e nevoie sa lasi, sa dai drumul ….. pentru unii poate
parea greu, pentru altii aproape imposibil, insa felul in care poate fi o
relatie de iubire apoi, cred ca merita tot efortul.
Indrazniti, fiti blanzi cu voi
insiva si acordati-va cat timp aveti nevoie! Va doresc tuturor sa gasiti cu
adevarat calea catre inima celui de langa voi!
Cu mult drag si iubire pentru
sotul meu,
Alina Florea
un om care e pe drum ……